Foto: NEWSAIR.RO
Într-o conferință de presă ce părea a fi banală și de la care toată lumea aștepta un anunț de extindere a operațiunilor în România, reprezentanții celui mai mare operator aerian low-cost din Europa, Ryanair, au lansat un atac direct, fără niciun ocoliș, la oficialii români și, mai ales, la reprezentanții Companiei Naționale Aeroporturi București care administrează Aeroportul Henri Coandă.
David O’Brien, chief commercial officer al Ryanair, a venit personal la București ca să arate cu degetul spre conducerea aeroportului bucureștean și să îi acuze de faptul că dau cu piciorul unei oportunități extraordinare de creștere.
Concret, reprezentanții Ryanair au declarat că au transmis Aeroportului Henri Coandă o ofertă oficială de extindere a colaborării în luna mai a acestui an și că reprezentanții celui mai mare aeroport românesc nu au răspuns nici până astăzi la această ofertă. Mai grav de-atât, românii nu au răspuns nici e-mail-urilor ulterioare transmise de conducerea Ryanair și nu au avut amabilitatea să răspundă nici la telefon. O’Brien a menționat explicit că printre cei cu care a încercat să vorbească de mai multe ori a fost chiar directorul general al CNAB Sorinel Ciobanu care însă niciodată nu a fost de găsit. Ultima invitație la o discuție a fost transmisă lui Ciobanu chiar cu ocazia acestei vizite a irlandezilor în România însă, a spus ironic O’Brien, managerul aeroportului bucureștean a fost ”foarte ocupat să se pregătească pentru o cină luxoasă care are loc chiar astăzi la un hotel exclusivist din Hong Kong în cadrul unei conferinte de aviatie”. De altfel, a precizat O’Brien, și precedenta invitație de întâlnire fusese declinată tot pentru că Ciobanu participa la un alt eveniment într-un loc foarte îndepărtat de România.
David O’Brien s-a arătat șocat de atitudinea conducerii aeroportului și a spus că nu i s-a mai întâmplat să se confrunte cu o asemenea atitudine nicăieri în Europa. Executivul Ryanair susține că dacă această colaborare s-ar concretiza, atunci aeroportul bucureștean ar câștiga, în 2 ani, un plus de 2 milioane de pasageri și peste 26 de milioane de euro, doar de pe urma Ryanair. De asemenea, a mai adăugat O’Brien, compania irlandeză nu a cerut altceva decât o reașezare a tarifelor aeroportuare și o reanalizare a sistemului de acordare a unor facilități pentru operarea de destinații noi, iar toate acestea să fie valabile pentru toate companiile aeriene și nu doar pentru Ryanair. Astfel s-ar ăncuraja adevărata competiție în beneficiul călătorilor care ar avea parte de cele mai bune tarife, în final. De altfel, acesta a fost și răspunsul întrebării care frământă pe toată lumea, și anume de ce nu operează Ryanair zboruri către destinații care nu au nicio legătură directă spre România și deschide curse tot spre locuri bătătorite deja (gen Milano, Roma, Londra etc.)? Ei bine, oficialul Ryanair a precizat că sistemul de acordare a facilităților de operare practicat de Aeroportul Henri Coandă încurajează acest tip de operare spre destinații deja deservite, nicidecum nu susține deschiderea de noi rute.
O’Brien a mai spus că ei au încercat să aibă o discuție chiar și la nivelul Ministerului Transporturilor însă tot fără succes și oficialii acestei instituții dovedindu-se a fi foarte ocupați.
În plus, David O’Brien a comparat creșterile de trafic cu care se laudă AIHCB în ultima vreme cu o gimnastă care a evoluat de la nota 2 la nota 3, precizând că ”e-adevărat că gimnasta a avut o creștere de 50% dar tot o notă proastă a obținut…” La fel și cu creșterile aeroportului, ”or fi ele de 10-15% pe an dar tot sunt mult sub potențialul real al principalului aeroport dintr-o țară cu 20 de milioane de locuitori”.
Chiar și-așa, irlandezii spun că își vor continua creșterea la București chiar și în aceste condiții și estimează o sporire a traficului cu 90% în vara anului viitor față de 2015. Asta se va întâmpla și grație faptului că Ryanair va lansa 4 curse noi odată cu intrarea în vigoare a orarului de iarnă. Astfel, compania va zbura din București către Roma, Milano Bergamo și Malpensa și Bologna. O bază Ryanair la Otopeni în actualele condiții este exclusă însă dacă oficialii aeroportului românesc vor binevoi să răspundă la solicitări, atunci aceasta ar putea fi deschisă din iarna 2016 sau chiar mai devreme. Aproape 1 milion de pasageri previzionează Ryanair că va transporta până la sfârșitul anului în/din România.
Pe de altă parte, reprezentanții Ryanair au anunțat că au avut discuții și cu reprezentanți ai aeroporturilor din Cluj, Timișoara, Târgu Mureș și Constanța și că au în vedere operarea din aceste orașe în viitorul apropiat.
În pofida celor declarate de oficialii Ryanair, Valentin Iordache, directorul de comunicare al Companiei Naționale Aeroporturi București, a declarat pentru NewsAir.ro: ”Suntem în permanentă legătură cu ei (n.r. cu reprezentanții Ryanair), prin corespondență și prin întâlniri directe cu reprezentantul lor de aici. Pentru Ryanair s-au organizat evenimente de promovare, mai multe decât pentru orice altă companie aeriană. Ryanair este liberă să dezvolte operațiunile pe OTP, ÎN ACELEAȘI CONDIȚII ca orice altă companie aeriană.”