Producătorii de avioane sunt mereu preocupați să răspundă nevoilor operatorilor aerieni de a transporta cât mai mulți pasageri cu costuri cât mai mici și, deci, cu profit cât mai mare. Iată de ce gigantul Airbus a analizat atent și a înregistrat deja la oficiul specializat de mărci, o nouă configurare a fotoliilor în clasa business, evident, cea aducătoare de bani. Conform noului model, pasagerii business ar urma să stea unul în capul celuilalt, la propriu. Practic, Airbus a recompartimentat spațiul cabinei și l-a utilizat la maximum creând un soi de mezanin unde ar urma să mai plaseze câteva fotolii.

Planurile întocmite de o echipă de design a Airbus din Hamburg au fost înregistrate la oficiul specializat de mărci din SUA. Potrivit acestora, rândurile de scaune vor fi dispuse alternativ pe două niveluri, unul dintre acestea fiind supraînălțat. De asemenea, chiar și așa suprapuse, fotoliile vor permite înclinarea în poziție perfect orizontală și transformarea lor în paturi. Accesul la scaunele de sus se va face cu ajutorul unor trepte sau al unei scări. Designerii menționează totodată că o asemenea configurare este mai potrivită pentru clasa business.

În descrierea depusă la înregistrarea mărcii, autorii au scris, conform CNN, că ”în mijloacele moderne de transport, mai ales în avioane, este foarte important, din punct de vedere economic, să utilizezi în manieră optimă spațiul disponibil din cabina pasagerilor. Tocmai de aceea, cabinele sunt înțesate cu cât de multe scaune e posibil, scaune poziționate cât mai aproape unul de celălalt. Din aceleași considerente, pentru a utiliza cât mai eficient spațiul, proiectul propune construcția unui nivel supraînălțat pe puntea principală a unui avion de mari dimensiuni astfel încât să oferi locuri la un așa-zis mezanin situat într-o zonă care în prezent rămâne goală și nefolosită.”

Читайте также  VUELING INTRODUCE DE ASTĂZI ZBORUL BUCUREȘTI-BILBAO, DAR A RENUNȚAT LA BUCUREȘTI-ROMA

Deocamdată designul rămâne însă la stadiul de proiect având în vedere că Airbus nu a declarat public că ar avea vreo intenție să introducă această configurare în curând. În plus, producătorul de avioane înregistrează anual circa 600 de mărci și proiecte pentru a-și proteja proprietatea intelectuală. Tot anul acesta, de exemplu, Airbus a înregistrat proiectul unui nou avion supersonic de pasageri, un fel de fiu al Concorde-ului, care ar urma să zboare între Londra și New York în doar o oră.