Foto: AEROPORTUL INTERNAŢIONAL TIMIŞOARA

Aeroportul Internaţional Timişoara şi Romatsa DSNA Timişoara pun în funcţiune un sistem performant pentru a asigura operarea aeronavelor în condiţii de vizibilitate foarte redusă, informează oficialii aerogării timişene într-un comunicat postat pe site-ul propriu. După efectuarea unor lucrări în perioada 2013-2014 care au constat în proiectarea şi instalarea sistemelor de balizaj luminos şi nagivaţie aeriană şi în urma  elaborarării “Procedurii de apropiere instrumentală de aerodrom”, sistemul va fi operaţional începând de săptămâna viitoare, din 5 februarie 2015, se mai precizează în comunicat.

Odată cu intrarea în vigoare a acestui sistem, la Aeroportul din Timişoara, aeronavele vor putea ateriza dacă condiţiile meteo asigură o vizibilitate de numai 200 m pe direcţia principală de aterizare – dinspre Est (categoria IIIA) şi de minim 350 de metri pe direcţia secundară de aterizare – dinspre Vest (categoria a II-a), fiind singura pistă din ţară dotată la acest nivel pe ambele direcţii pentru proceduri de aterizare în condiţii de vizibilitate redusă, precizează reprezentanţii TSR. Astfel, va creşte categoria de operare a aeroportului şi va fi redusă distanţa minimă de operare după cum urmează:

Pe direcţia de aterizare principală – dinspre EST, Aeroportul va avea Categoria III A (de la Categoria a II-a cum este în prezent):

Direcţia EST
CAT II

în prezent
CAT III A

din 05.02.2015

Plafonul norilor
 peste 30 m
sub 30 m

Vizibilitatea în lungul pistei
350 m
200 m

În acelaşi timp, pe direcţia de aterizare secundară – dinspre VEST, au fost finalizate investiţiile în sistemele tehnice de balizaj precum şi elaborarea şi publicarea hărţilor de apropiere instrumentală, astfel încât, tot din 5 februarie 2015, şi pe această direcţie va creşte categoria de operare:

Читайте также  DE CE NU MERITĂ SĂ CUMPERI PRIORITY BOARDING DE LA RYANAIR PE ZBORURI DIN BUCUREȘTI (VIDEO)

Direcţia VEST
CAT I

în prezent
CAT II

din 05.02.2015

Plafonul norilor
60 m
30 m

Vizibilitatea în lungul pistei
550m
350 m

Avantajul major al aeroportului Timişoara (dotarea pistei la ambele capete cu echipamente de radionavigaţie şi de balizaj luminos) este că permite aterizarea din orice direcţie, în condiţii de vizibilitate redusă, astfel încât pentru companiile aeriene înseamnă timp de zbor mai redus şi reducerea consumului  de combustibil. Această facilitate oferită companiilor aeriene de către Aeroportul Timişoara va reduce considerabil riscul întârzierilor sau anulării curselor, iar pasagerii vor putea călători conform programului de zbor.

De menţionat că aceste dotări tehnice ale aeroportului trebuie corelate cu dotările tehnice ale aeronavelor precum şi cu nivelul de calificare al piloţilor, toate aceste condiţii fiind obligatorii pentru aterizarea şi decolarea în condiţii de vizibilitate redusă.

Iată în continuare un infografic realizat de Aeroportul Internaţional Timişoara în care este prezentată comparativ situaţia tuturor aeroporturilor din ţară în privinţa categoriei de operare a fiecăruia.


Sursă Infografic: AEROPORTUL INTERNAŢIONAL TIMIŞOARA

NOTĂ: Toate informaţiile tehnice de mai sus au fost prezentate exact aşa cum au fost ele furnizate de Aeroportul Internaţional Timişoara.