Foto: COCHIN INTERNATIONAL AIRPORT

Sătui de facturile la electricitate, managerii unui aeroport din sudul Indiei nu au mai stat pe gânduri și au dezvoltat primul aeroport din lume alimentat cu energie electrică produsă cu ajutorul soarelui, relatează CNNMoney. Este vorba despre Aeroportul Internațional Cochin, al șaptelea ca mărime din India, care din acest an nu mai consumă nici măcar un watt de energie convențională.

Totul a început acum trei ani când indienii de la Cochin au instalat primele panouri solare, mai întâi pe acoperișul terminalului Sosiri și mai apoi pe și împrejurul unui hangar de avioane. Pentru că rezultatele obținute în această primă fază au fost mai mult decât încurajatoare, ambiția a devenit și mai mare: ”am vrut să devenim total independenți din punct de vedere energetic”, a declarat pentru CNNMoney Jose Thomas, managerul general al Aeroportului Cochin.

Anul trecut, aerogara a oferit companiei germane Bosch proiectul construirii unei centrale solare uriașe pe o suprafață de 18 hectare de teren lângă terminalul cargo. În luna august, centrala a fost pusă în funcțiune transformând astfel Cochin International în primul aeroport din lume alimentat exclusiv cu energie solară. Zecile de mii de panouri solare instalate generează în medie puțin mai mult de 48,000-50,000 kilowați, adică exact cantitatea de energie electrică pe care o consumă aeroportul zilnic. Întregul proiect valorează circa 620 de milioane de rupii (adică 9,3 milioane de dolari), o sumă pe care aeroportul estimează că o va economisi în următorii 6 ani pentru că nu va mai plăti facturi de electricitate.

Ca urmare a acestui succes, Aeroportul Calcutta, mai mare și mai aglomerat decât Cochin, a anunțat că intenționează să recurgă la aceeași metodă de alimentare cu energie prin construcșia unei centrale solare pe o suprafață de 28 de hectare. Când va fi pusă în funcțiune, instalația va ajuta la micșorarea cu o treime a cheltuielilor cu electricitatea, spun oficialii aeroportului Calcutta.

Читайте также  WIZZ AIR ADAUGĂ ZBORURI SPRE GOTEBORG ȘI NISA DIN APRILIE 2018

Dar pentru Cochin International Airport lucrurile nu se opresc aici. Pentru că aici se construiește un nou terminal internațional, managerii aerogării au hotărât să mai ridice și o centrală solară care să susțină această dezvoltare. Noua instalație va fi gata la sfârșitul lunii aprilie.