Foto: BLUE AIR
Blue Air, prima companie aeriană de smart flying, cu peste 30 de rute în Europa, anunţă introducerea unei noi metode de plată a biletelor de avion. Astfel, clienţii Blue Air îşi pot plăti biletele de avion sigur şi rapid prin intermediul terminalelor PayPoint.
Pentru a putea beneficia de noua metodă de plată, pasagerii trebuie să selecteze opţiunea de plată prin PayPoint la achiziţionarea online a biletelor de călătorie prin website-ul companiei Blue Air. Ulterior, se generează online un document prevăzut cu un cod de bare şi un cod de referinţă format dintr-un şir de caractere. Clientul merge în cel mai apropiat magazin partener PayPoint în termen de maxim 24 ore de la data rezervării, unde fie îi înmânează agentului comercial codul de bare pe suport de hârtie, pentru a-l scana, fie îi comunică acestuia codul de referinţă. Clientul plăteşte în numerar şi primeşte la final un bon emis de terminal cu toate detaliile tranzacţiei (data plăţii, suma, locaţia, furnizorul, etc).
„Echipa Blue Air caută în permanenţă noi soluţii care să le ofere pasagerilor un confort sporit, încă de la primul contact cu serviciile Blue Air, pe parcursul călătoriei, cât şi la aeroportul de destinaţie. Noul parteneriat cu PayPoint face parte dintr-un program amplu de diversificare şi simplificare a plăţii biletelor de avion. Această nouă modalitate de plată se alătura celorlalte opţiuni de achitare a biletelor de avion, respectiv plata prin card, depunere numerar, CardAvantaj (plata în rate), etc.”, a declarant Gheorghe Racaru, director general Blue Air.
„Aducerea Blue Air în portofoliul nostru de parteneri demonstrează determinarea PayPoint în a oferi consumatorilor săi cea mai variată gamă de plăţi de pe piaţă. Ne bucurăm că ne aflăm în poziţia de a pune la dispoziţia consumatorilor o alternativă de plată ce răspunde optim nevoilor acestora, prin securitatea şi rapiditatea tranzacţiilor, dimensiunea reţelei, dar şi programul prelungit de lucru al magazinelor partenere. Suntem convinşi că această colaborare va fi una de succes şi tot mai mulţi români vor opta pentru plata contravalorii biletului de avion în numerar, în oricare din cele peste 8500 puncte de plată PayPoint.”, a declarat Mugur Dogariu, managing director PayPoint România.