Deși capitala unuia dintre cele mai minunate state din sud-estul Europei, orașul istoric București, este denumită adesea „al doilea Paris”, foarte mulți locuitori ai acestei țări visează să ajungă în Franța, majoritatea preferând metoda cea mai simplă și cea mai modernă — închirierea unui avion privat în România și Moldova. Alegerea este determinată, în primul rând, de vechile relații de prietenie care există între cele două state europene, relații, datorită cărora  o parte dintre locuitori sunt nevoiți să călătorească destul de des din București/Chișinău la Paris, în special, în interes de afaceri sau datorită unui serviciu permanent în Franța. 

În acest caz, închirierea unui avion personal în România și Moldova ne salvează de la o serie întreagă de probleme și situații neprevăzute.

Avantajele incontestabile ale zborului privat

  • La Paris din România și Moldova cu avionul personalO economie enormă de timp „util” și personal, care în condițiile ritmului de viață contemporan costă foarte scump. Pentru oamenii de afaceri de nivel diferit aceasta reprezintă oportunitatea de a desfășura licitații și tranzacții avantajoase, de a petrece mai multe ore și minute împreună cu membrii familiei,  cărora, eventual, ei sunt nevoiți să le acorde mai puțină atenție și grijă decât și-ar dori.
  • Evitarea stresului excesiv pe care un om contemporan este nevoit să-l suporte, stând la coadă la postul de înregistrare, pentru a preda bagajele, a cumpăra biletele  sau stând în ambuteiaj în drumul spre aeroport.
  • Independența de orarul curselor civile ale companiilor aeriene. Nu mai trebuie să aveți grijă de contramandarea sau amânarea  unei întâlniri importante la Paris. Putem spune încrezător că veți ajunge la timp acolo, pentru că ora de decolare va depinde numai de dorința și de planurile dvs., și nu de dificultățile transportatorilor publici, care compensează foarte rar orele de așteptare prețioase. Chiar și faptul cât costă închirierea unui avion în România și Moldova, va depinde în totalitate de preferința dvs.numărul de pasageri la bord, pe care doriți să-i luați cu dvs., modelul de avion, dotarea salonului.
  • Oportunitatea de vă continua activitățile personale la bordul avionului.  Pe lângă faptul că tuturor călătorilor li se oferă serviciile unui echipaj profesionist, care pe tot parcursul  zborului va avea grijă de confortul maxim,  puteți alege modelul de avion la bordul căruia va fi instalat un mini-oficiu special de unde veți face apelurile telefonice necesare, acces la Internet  și chiar ține ședințe. Cât costă închirierea unui avion privat în România și Moldova – întrebarea nu mai este una primordială pentru dvs., fiindcă cheltuielile de timp și efort vor fi compensate pe deplin prin confortul și avantajul de a rămâne pe fir chiar și de dincolo de nori!
  • La bordul unui avion privat poate fi organizat chiar și un seminar întreg pentru angajații companiei, care nu vor pierde niciun minut din zborul lor, de exemplu,  spre o conferință de afaceri din Paris. Totul se face la dorința clientului – proiector, harta lumii, postere, computere, scheme și însoțirea necesară – „Cofrance SARL” va avea grijă de aceasta. Este mereu real să executăm sau să decorăm salonul potrivit celor mai exigente solicitări. Fie că este un eveniment de afaceri sau o sărbătoare de familie.  Panglicile, baloanele și muzica de asemenea sunt posibile.
  • Lipsa unor vecini dezagreabili și alimente de calitate. Uneori ai impresia că situațiile din filme sunt posibile doar pe ecranele de televizor. Dar este foarte real să găsim pe scaunul vecin din avion pe un fost prieten sau prietenă cu care nu mai dorim să avem nimic în comun! Un condrumeț care clefăie sau sforăie este și el un fenomen destul de des întâlnit în transporturile publice. Anume pentru acest motiv închirierea unui avion privat în România și Moldova este o adevărată salvare. În plus, la bordul jetului personal mereu puteți servi o gustare, un prânz sau o cină de calitate, comandând bucate din meniul dietetic, produsele preferate sau delicii dintr-un restaurant de la alt capăt al lumii.

La Paris din România și Moldova cu avionul personalMulți oameni de afaceri, pentru care închirierea unui avion în România și Moldova demult nu mai este un lux, cum se credea până nu demult,  ci este parte din viață și o modalitate obișnuită de deplasare rapidă și confortabilă, aleg încrezător acest serviciu de la compania Cofrance SARL – cel mai mare broker mondial în domeniul transporturilor aeriene.

Oamenii de afaceri sunt interesați foarte des și de închirierea unui avion de marfă în România și Moldova. Este un serviciu foarte util și avantajos atunci când avem de transportat rapid și calitativ mărfuri sau încărcături prețioase dintr-o țară în alta. De exemplu, locuitorii Bucureștiului/Chișinăului  pot savura produse proaspete ale mării, aduse de pe Coasta de Azur din Franța, la comanda celor mai bune restaurante.

Călătoriți în confort, zburați cu „Cofrance”!