Foto: SHERRY KETCHIE

Scene de striptease într-o dimineață din această săptămână, pe un aeroport din Statele Unite. Un bărbat trecut de prima tinerețe a rămas în costumul lui Adam supărat că reprezentanții companiei US Airways nu i-au mai permis să se îmbarce pe un zbor spre Jamaica. S-a întâmplat pe Charlotte Douglas International Airport după ce bărbatul cu pricina a constatat că zborul său fusese overbooked. Când angajații companiei i-au spus că trebuie să ia o altă cursă pentru că nu mai sunt locuri libere, el s-a înfuriat foarte tare și pentru că n-a fost chip s-o scoată la capăt cu cei de la poarta de îmbarcare, s-a dezbrăcat până la piele în ciuda aglomerației din terminal.

Sherry Ketchie, o pasageră aflată în aeroport pentru un alt zbor, a povestit postului local de televiziune WBTV că a văzut la un moment dat mai mulți oameni alergând în timp ce alții rămăseseră pe loc încremeniți, holbând ochii, și așa a descoperit ce se întâmpla de fapt. Imediat a făcut mai multe fotografii cu telefonul său, pe care le-a postat apoi de pagina ei de Facebook, fiind preluate de presa din întreaga lume.

Bărbatul era extrem de nervos și țipa în continuu, a mai povestit Ketchie. După ce s-a dezbrăcat complet, el a fost încercuit de oamenii însărcinați cu securitatea aeroportuară, până la sosirea poliției. Cam o oră a durat tot circul, mai povestește Ketchie, timp în care protestatarul și-a expus toate cele fără vreo jenă sau fără ca autoritățile să încerce măcar să îl acopere cu o pătură. În cele din urmă, a fost luat de poliție, care a defilat cu el prin aeroport tot despuiat. Ulterior, oamenii legii au declarat că personajul ”are probleme medicale” și nu a fost pus sub acuzare.