Cea mai mare companie aeriană din centrul și estul Europei, Wizz Air, este din nou în căutare de însoțitori de bord. Operatorul aerian care transportă cei mai mulți pasageri în/din România organizează astfel noi sesiuni de selecție, de data asta, la Sibiu, luni, 8 ianuarie 2018, la București, marți, 9 ianuarie 2018 și la Iași, miercuri, 10 ianuarie 2018. Toți cei interesați sunt așteptați de la ora 9.00, îmbrăcați în ținută business, cu un CV în engleză actualizat, recomandări și 2 fotografii (prim-plan și plan întreg), în următoarele locații:

  • luni, 8 ianuarie – Hotel Ramada Sibiu
  • marți, 9 ianuarie – Angelo by Vienna House București-Otopeni
  • miercuri, 10 ianuarie – Hotel Internațional Iași

Principalele condiții pe care trebuie să le îndepliniți pentru a fi luat în calcul sunt:

  • vârsta minimă – 18 ani
  • înălțimea minimă – 1,65 m pentru femei, 1,75 m pentru bărbați
  • să ajungeți cu mâna întinsă până la o înălțime de 2,10 m, stând pe vârfuri
  • să știți limba engleză fluent, scris și vorbit, dar și o altă limbă din Europa Centrală și de Est (română, bulgară, poloneză, maghiară, lituaniană, letonă, slovacă, cehă, macedoneană, sârbă, ucraineană, georgiană sau bosniacă)
  • pașaport fără interdicții (și cu valabilitate de minimum 6 luni)
  • tatuaje sau piercing-uri doar în locuri în care nu se văd atunci când purtați uniforma
  • să știți să înotați
  • să locuiți sau să fiți în stare să ajungeți în maximum 60 de minute la baza la care veți fi alocat și să fiți gata să faceți această călătorie în fiecare zi, la orice oră
  • experiența în lucrul cu cllienții constituie un avantaj
  • în cazul în care purtați ochelari sau lentile de contact pentru o deviație oftalmologică mai mare de +4 sau mai mică decât -4 este foarte posibil să picați examenul medical obligatoriu
Читайте также  QATAR AIRWAYS FACE RECRUTĂRI ŞI LA CLUJ NAPOCA

În cazul în care veți fi selectat și veți absolvi cursurile de pregătire, ca însoțitori de bord va trebui să:

  • să executați conform procedurilor toate îndatoririle privind asigurarea măsurilor necesare pentru siguranța aeronavei (A320/A321) și a pasagerilor
  • să asigurați un excelent serviciu la bord și să creați o atmosferă prietenoasă
  • să acordați asistență și sprijin pasagerilor care necesită atenție specială
  • să vă ocupați de vânzări la bord și să gestionați operațiuni care implică cash
  • să dați dovadă de punctualitate și flexibilitate
  • să puteți lucra în echipă
  • să mențineți aeronava curată și îngrijită în timpul zborului
  • să va asigurați că sunteți suficient de odihnit și că veniți aranjat și îngrijit pentru fiecare zbor
  • să mențineți standardele de etică în tot ceea ce faceți la bord

Ca însoțitor de bord la Wizz Air veți primi:

  • salariu ompetitiv
  • o slujbă stabilă într-o companie aflată în continuă dezvoltare
  • un mediu de lucru prietenos și multicultural
  • oportunități pentru dezvoltarea carierei
  • training complet și gratuit pentru obținerea licenței de însoțitor de zbor
  • discounturi pentru călătorii atât pentru voi, cât și pentru familie și prieteni
  • program de lucru foarte bine stabilit conform unui orar publicat lunar

Pentru mai multe informații accesați http://bit.ly/2kwVBHh.