Iată că, în sfârșit, am reușit să finalizez și montajul interviului realizat în urmă cu ceva timp cu buna mea prietenă Paula Herlo, corespondent al Știrilor PRO TV, care străbate lumea în lung și-n lat. Am avut o discuție foarte plăcută în care Paula mi-a povestit câte ceva din ceea ce a trăit ea prin avioane. Și astfel am aflat că nu se teme de nimic, în zbor, ba chiar că-i e, de fapt, mai frică pe pământ. Dar hai că nu vă dezvălui eu totul acum, ci va trebui să vizionați interviul video, acum și cu subtitrare în limba engleză pentru că au apărut din ce în ce mai mulți subscriberi străini pe canalul de Youtube. Dacă vă place cititul, atunci aveți transcriptul interviului, mai jos. Mulțumesc Radisson Blu Bucharest Hotel pentru găzduire.

– Paula, îți place să zbori?

-Îmi place, da, eu sunt, cred, unul din pasagerii inconștienți care nu se tem de nimic. Deci eu urc în avion, mă așez pe scaun și mă bucur de zbor.

– Când ai zburat prima dată și ce-ți mai amintești din acea călătorie?

– La frumoasa vârstă de 20 de ani, am zburat la Madrid din Budapesta. Și-a fost… eu nu știam, na, la ce să mă aștept, adică, na, mă gândeam c-o să zbor și eu, în sfârșit, cu avionul și când au început doamnele alea să aducă sucuri și-am zis, maica mea, se și mănâncă în avion…! Bravo! Când mi-am dat seama că nici nu se plătește atunci… aia-i ok, e bine, îmi place cu avionul, și, după doi ani aveam să intru într-o zodie a călătoriilor, în 2004, am plecat în prima mea deplasare cu Știrile PRO TV, și din momentul ăla, practic mâncam doar pe avion. De când sunt mamă am așa un instinct de conservare care se activează din când în când pentru că mă gândesc că, na, dacă se întâmplă ceva sunt copiii… Înainte să fiu mamă mă gândeam că ok dacă se întâmplă ceva se cheamă că am murit spectaculos adică… eu în general, nu-s o fire foarte… nu pun răul niciodată în față și nu mi-e frică cu avionul.

Читайте также  CREȘTERE DE 40% A TRAFICULUI LA TIMIȘOARA ȘI PLANURI PENTRU 3 MILIOANE DE PASAGERI

– Ce contează cel mai mult pentru tine în timpul unui zbor?

– Confortul aș spune, deși e cam la fel peste tot… adică nu zbor la Business Class, nu știu cum e… dar pe zborurile lungi, când am zburat, mi-au plăcut foarte mult companiile care au oferit un oarecare confort, adică spațiu între scaune, să poți să te uiți la un film… da, adică să poți să-ți ocupi cumva timpul.

– Cum te îmbraci pentru zbor?

– În vremurile mele mai… mă rog, în urmă cu câțiva ani, făceam cumpărături în funcție de… deci plec, ia, îmi trebuie o bluză așa, un… genul mă îmbrac comod dar sunt atentă… nu pun un trening pe mine să… știi, adică îmi pun pantofi cu talpă joasă să fie comozi, dar fac o ținută care să îmi placă.

–  Ce părere ai despre cetățenii care aplaudă la aterizare, în general de cetățenie română?

– Cred că sunt entuziaști… cred că sunt entuziaști! Dar eu aș vrea să pun așa o întrebare: oare piloții își doresc asta, să-i aplaudăm când aterizează, crezi? Că dacă ei spun că da atunci eu mă ridic prima și-i aplaud, dar eu mă gândesc așa că dac-aș fi pilot parcă nu mi-ar plăcea să m-aplaude lumea c-am pus avionul pe pistă… e ceva firesc, adică el a pus avionul pe pistă conform fișei postului, adică știi ce zic? Dacă în urma unui sondaj de opinie se va stabili că sunt bucuroși că aa… o să-i aplaud și eu dar așa… am așa o reținere.

– Care a fost cea mai plăcută experiență de zbor de până acum?

Читайте также  ULTIMUL ZBOR AL UNUI AVION EMIRATES CARE IESE DIN SERVICIU (VIDEO)

– Da, mi-amintesc când am zburat în Dubai, în interes de serviciu, cu o companie, cu Emirates, am zburat cu Emirates, atunci am văzut și eu ce înseamnă lux la economy… ne-au adus niște șervete calde așa, ne-am șters pe mâini, zic hai că începe bine…măi și din momentul ăla a fost așa o abundență adică inclusiv meniu, tot felul de băuturi, și da, aia a fost o experiență foarte, foarte faină… 6 ore de zbor impecabil adică continuu-continuu se întâmpla câte ceva…îți mai punea câte un… îți mai spunea că s-a mai împrospătat lista de filme sau mai apărea doamna aceea drăguță cu căruciorul minunat din care mai scotea diverse deci a fost foarte fain după care am zburat spre Indonezia cu, sper să nu greșesc numele, Garuda, e compania lor națională, la fel, super servicii…super, super servicii… deci din Tokyo până-n Bali, foarte, foarte bine! Mi-amintesc, tot așa, un episod foarte amuzant, când ne întorceam din Bali, se aliniaseră pe vreo 2 rânduri așa vreo 6 oameni, băștinași, să le zic, și noi eram așa pe latura asta, în fața noastră erau tot așa niște oameni care veneau din vacanță… și-au scos săracii băștinași niște conserve de pește, deci nu mai știam cum să ne dăm cu parfum, deci tot avionul era și nu aveai ce să le spui că ei mâncau săracii, știi deci ceva rău, rău, rău… domnul ăla din fața mea făcea… avea el sticla cu parfum, îi rămăsese… doriți? da, ne-am dat pe încheieturi, mai miroseam… n-aveam… da, a fost foarte amuzant atunci

– Dar cea mai neplăcută?

Читайте также  RYANAIR LANSEAZĂ MAI DEVREME ZBORUL ORADEA-LONDRA DATORITĂ CERERII

– Când am zburat eu de la Budapesta până la Plitvice în Muntenegru, deci cred că am zburat cu avionul lui Henri Coandă că nu exista așa avion adică cred că-l scoseseră p-ăla din hangar și ne-au înghesuit așa aproape că ne băgau cu piciorul în avion, eu mică fiind, stăteam așa… deci ceva rău, rău, rău… și tot zborul a fost așa o hurdugăială, o… și nici atunci nu m-am temut…eu în avionul lui Henri Coandă și nici atunci nu m-am speriat… deci, da, ăla a fost un zbor, nasol!

– Cum te influențează catastrofele aviatice care se mai întâmplă din când în când?

– Da, uite, voiam să plecăm într-o vacanță cu copiii, în Germania, în mai, și fusese un atentat terorist în aeroport, și am anulat atunci deci am zis, ok, nici aeroporturile nu sunt safe, începuseră, deja fusese al doilea atentat terorist, în aeroport… sau nu mai știu… fusese cel de la Bruxelles, a urmat cel de la Istanbul, și da, am fost influențată de asta…nu mă tem neapărat de o catastrofă aviatică cât mă tem de un atentat terorist pentru că e ceva ce nimeni, am senzația că nimeni nu mai poate controla… faptul că intră un individ în aeroport și se duce la Plecări sau la Sosiri și detonează o bombă, asta nu știu cum ai mai putea să controlezi?

Nu uitați să vă abonați la canalul NewsAir.ro de pe Youtube pentru a afla primii când mai apare câte un video nou!