Așa cum vă promiteam săptămâna trecută, iată că acum puteți savura cu toții interviul cu Laura Cosoi. Filmarea aceasta a fost o poezie… am râs non-stop și ne-am oprit de foarte multe ori pentru că Laura are atâtea de povestit și cu atâta umor… încât e greu să ții pasul cu ea. Mi-o și imaginez în toate ipostazele pe care le descrie ea aici în interviu… Nici nu e prea dificil, Laura fiind foarte expresivă când povestește aceste episoade. Prin urmare, nu mai zăboviți și apăsați Play mai sus. Iar dacă nu puteți să vizionați, citiți transcriptul mai jos dar să știți că pierdeți mult. Laura trebuie privită și ascultată cu atenție… te face, pur și simplu, părtaș la pățaniile ei. Mulțumiri, Laura!


Foto: LAURACOSOI.RO

Care a fost primul tău zbor?

Am descoperit zborul cu avionul undeva acum 14 sau 15 ani, am zburat undeva spre Praga și de-acolo spre Ljubljana și zborul dintre Praga și Ljubljana a fost unul foarte scurt, cu un avion mic… îmi amintesc că era un avion mic și bătea vântul… deci, practic, era a doua oară când am zburat, că am zburat prima oară de la București la Praga și de acolo la Ljubljana, și vreau să îți spun că a fost ceva îngrozitor pentru că a bătut vântul foarte tare și se mișca avionul în toate direcțiile și am ajuns până în momentul în care oamenii se puseseră în genunchi să se roage că o să moară. Deci ăla a fost cumva primul zbor dar niciodată nu m-am panicat, nici măcar atunci. Eu mă uitam la oameni în jur că ce se întâmplă, știi că tu ești întreg la minte și te gândești că nu o să se întâmple nimic rău… nu știu, nu m-am gândit că o să mor chiar ca proasta în primul zbor, îți dai seama… dar, văzându-i pe ăia lângă, știi cum e, tu n-ai rău de mare dar când îi vezi pe unii că vomită, îți vine și ție, știi?

Ți-e frică, ți-a fost vreodată frică să zbori?

Știu c-am avut un zbor lung, la un moment dat, dar nu mai știu, cred că spre Beijing dacă nu mă-nșel…când mergeam la Niantai, și au fost 8 ore turbulențe continuu…non-stop, turbulențe, mamă zic, dă-te naibii, cum așa în continuu tâcâdâc, tâcâdâc… știi, continuu turbulențe, groaznic, atâtea ore, era chiar stresant la un moment dat, dar mai mult că nu puteai nici să dormi, nici să mănânci, n-ai ce să faci, știi… dar cel mai frică mi-a fost în avion cu adevarat când, tot așa, dormeam și m-am trezit din cauza turbulențelor, erau foarte mari, și, te sperii, știi… și am mai pățit când oamenii, a fost un zbor, de curând chiar, cred că din Madeira spre Lisabona sau Lisabona- București, ceva, nu mai știu exact care din zboruri, dar știu că, tot așa, oamenii au început să țipe între ei, să se provoace unul pe altul din cauza turbulențelor, le era frica. Am mai fost cu ATR-ul sau cum se cheamă, cu elice? Am zburat la Chișinău. Vai de capul meu! Tu ai zburat vreodată cu așa ceva? Să ferească…! În primul rând că n-auzi ce zice ăla de lângă, trebuie să țipi că nu te înțelege… oricum, m-am împrietenit cu tot avionul pentru că chiar mi-a fost teamă! Arată ca un microbuz, practic, care are 2 aripi și e ceva ce zboară, până-n Chișinău. Doamne ferească Dumnezeu! Eu am crezut că, nu știu cum am ajuns până acolo? Mi-a fost teamă de ăla și e și foarte înghesuit, nu știu, e foarte ciudat ăla, nu-i… hm.

Читайте также  OFERTĂ PENTRU CĂLĂTORII ÎN GRUP DE LA TAROM


Foto: LAURACOSOI.RO

Zbori des?

Foarte des. Atât de des încât m-am dus la cinematograf…hahaha… m-am dus la un film și m-am așezat așa, am pus ochelarii 3D, s-au stins luminile și, la un moment dat, căutam centura de siguranță să mă leg, știi. Atunci mi-am dat seama că e gravă treaba, că zbor mai mult cu avionul decât merg la film.


Foto: LAURACOSOI.RO

Cum îți alegi zborurile?

Sunt companii aeriene cu care nu zbor niciodată și companii aeriene cu care zbor tot timpul și aleg și zborurile low cost. Adică, când merg în Asia, de exemplu, deja sunt super profi în ceea ce privește legăturile între țările asiatice, știu toate companiile cu care trebuie să merg: Tiger, Bangkok Airlines, Cebu, deci tot ce trebuie… și, cel mai amuzant, că la un moment dat am început să mă cert cu unii de la Tiger sau Cebu, nu mai știu exact, că nu vreau… că știi că ei cântăresc bagajul, că sunt low cost, și te cântăresc și pe tine. Există o platformă unde te pun cu totul și încercam să le explic că, că n-au vrut să mă lase cu câte kilograme aveam eu atunci, și-am zis da, dar eu am mult mai puține kilograme decât are ăla și dacă ar trebui să cântărești și să faci o medie, eu ies bine și cu mai multe kilograme în plus… în fine… ceea ce nu suport eu e să scoți flendurile și toate alea în mijlocul aeroportului, groaznic, umilitor, deci mi se pare ceva… dar mi se întâmplă, deci tot timpul când vin dintr-o vacanță lungă, să mă trezesc să scot lucrurile… de exemplu, când plecăm, na, pe o rută ceva mai lungă, întotdeauna avem în vedere escala, cât durează, cât ține escala… dacă plec, la dus, când mergem în vacanță, poate să fie escala mai mare. De exemplu, în Dubai am avut o escală de 5 ore – 6 ore și-am vizitat, am luat o mașină și-am vizitat noaptea, am fost la mall, am mâncat și ne-am urcat apoi în avion, a fost așa foarte scurt. De exemplu, la Ibiza în aeroport, acum trec așa de la una la alta, în Ibiza în aeroport știi că sunt cluburi? eee… n-ai știut, acum ai aflat! Dacă, de obicei, sunt loungerurile, nu știu ce, în Ibiza există club… adică exista un loc beznă, un spațiu, unde se… există un dj, pune muzică, lumini, tu bei, adică exact ca în discotecă. Iar, pentru o sumă mică, o diferență mică de bani, preferăm zborurile care sunt mai târziu, adică să nu mă trezesc la… nu luăm zborul de 6 dimineața dacă există unul la 9.


Foto: LAURACOSOI.RO

De obicei alegi business sau economy?

Păi de cele mai multe ori zburăm cu economy pentru că eu sunt mică, uită-te la mine, și n-am de ce să dau dublu când eu încap oricum. Mâncare nu îmi trebuie pentru că eu nu mănânc, nu beau, nu simt, nu așa…deci n-am de ce…

Читайте также  RYANAIR LANSEAZĂ MAI DEVREME ZBORUL ORADEA-LONDRA DATORITĂ CERERII

Cum te îmbraci pentru zbor?

Comod… mă descalț, eu mă descalț și la cinema, eu mă descalț tot timpul, oriunde merg mă descalț, numai la teatru nu mă descalț, la teatru, nu. Dar la cinema și-așa, mă descalț tot timpul… mă îmbrac cu pantaloni lejeri, ceva pantofi ușor de dat jos și să nu bipăie, ăsta-i un criteriu, adică îmi iau ceva de încălțat ca să nu mă descalțe ăia tot timpul… ne luăm la noi genți, deci iarăși, foarte important, gențile trebuie să meargă pe 4 roți ceea ce e foarte comod, peste care mai pui un ruscasc plus poșeta mea și deci avem așa o chestie mare și aia-i tot timpul, am o pernă foarte faină…


Foto: LAURACOSOI.RO

Ce duce Laura Cosoi în bagajul de mână?

Parfum, cărți, am două cărți cu mine că dacă nu-mi place una o iau pe cealaltă, am ipodul tot timpul, am fructe… oricum am trusa mea, îmi iau fructe, îmi iau sâmburi, tot felul, mi-i pun, îmi iau pachet la mine când plec… am atâtea, nu vrei să știi… ochelarii de somn, ăia de pus așa, șosetele mele, că-s altele decât alea pe care le primesc, periuța mea de dinți, cu crema, cu dezinfectantul, șervețelele umede, șervețelele uscate, am multe, am un trusou…

Îți amintești cea mai neplăcută experiență de zbor de până acum?

Știu că o dată am zburat prin Asia, am stat o lună în Asia, în urmă cu 3-4 ani și am… zborul mare a fost Hong Kong-București și nu știu ce avion era ăla dar n-aș vrea să-l mai văd vreodată, n-aveau aer separat, știi… era foarte cald, și era noapte și întuneric și când m-am trezit, tot așa de la turbulențe, m-am speriat și nu puteam, n-aveam aer, și nici n-avea aer, să-mi dau să simt, știi…Cum, avionul ăsta n-are aer, n-aveți aer, că atâta plătești, că nu știu ce…și trebuia să-ți pună aerul ăla că, știi, te și obișnuiești cu el, știi? Și-apoi, când nu era, evident că era o problemă, că vine doar automat…horror a fost ăla, groaznic, vai ce m-am enervat, rău!!! Cel mai nasol e iarăși să zbori cu cineva care are frică de avion, am pățit-o… Să ferească Dumnezeu! Tot îmi spunea persoana respectivă că ea cum face și ce face și nu știu ce, lua pastile Xanax, și nu lua unul, lua 2, și zburam de la Atena la București, și eu am stat lângă ea și… m-am mutat, știi, nu? M-a terminat pur și simplu, m-am mutat, am zis nu mai pot să stau, deci în continuu… hiiii… ce s-a auzit? Nimic, stai aici… și cu 2 xanaxuri la bord, deci nu puteai să oprești femeia…a fost ceva o teroare!

Care a fost cel mai plăcut zbor pe care l-ai avut în viața ta?

Cel mai plăcut zbor? Deci cele mai plăcute sunt zborurile scurte, clar… și mi-a plăcut mult cel de la first class, da, că acolo ai alte condiții! Ah, și-am mai avut un zbor foarte plăcut când se și fuma în avion…haha… într-un private jet, am fost într-o zi, am plecat dimineața și-am ajuns seara înapoi acasă, am luat cina pe malul Bosforului, cu un avion privat. Și era un avion cu… nu știu câte locuri avea… 6-7-10, nu știu… era mic, mic, mic, privat, evident, totul cu piele cu… A fost fain și ăla…și nu stăteai cu centura, adică te flendureai pe acolo, n-aveai nicio treabă… mi-a placut!

Читайте также  ÎNCEPUTUL SFÂRŞITULUI? OVIDIU TENDER SE DELIMITEAZĂ DE FLY ROMANIA, BRANDUL PE CARE L-A LANSAT ÎN MARTIE


Foto: LAURACOSOI.RO

Ce te enervează cel mai tare în zbor, în avion?

Eu nu mănânc în avion, nu-mi place mâncarea, nu-mi place mirosul și e nasol când zbori peste Atlantic, de exemplu, zborurile de noapte, da… și dormi, și eu nu înțeleg de ce la 2 dimineața, da… deci la 2 dimineața, îți dau să mănânci tocăniță și nu știu ce… cum naiba, adică, pur și simplu, în capul meu nu e ca și cum tu la 2 noaptea mănânci de obicei asta că, de obicei, mănânci la ora la care pleci, știi? Că te urci în avion, pleci la 12 noaptea, și la 2 noaptea, în sfârșit, vine mâncarea și, cum naiba, mănânci tocăniță? Și uneori adorm și mă trezește mirosul ăla cu mâncare și nu-mi place. Deci asta e partea care nu-mi place niciodată.


Foto: LAURACOSOI.RO

Când am fost în Mexic și am plâns în fiecare zi, timp de 2 luni, că eu vreau acasă, vreau acasă, într-un final, trebuia să ajung acasă… și am plecat de la hotel spre aeroport, în Mexico City care e huge, și ne-am dus pe niște nu știu ce și ne-am încurcat, zic pfoai de mine să vezi acuma, să nu-mi dați vestea că nu ajung la avion… Ce vorbești? Eu voiam acasă la mine și atât. Nu mai îmi trebuia să mă opresc nicăieri, să văd nimic. Am ajuns în aeroport și zburam cu first class… și mi-amintesc foarte bine că am ajuns în aeroport cu chiu cu vai, mai aveam foarte puțin, nu știu… și-aveam o geantă cu 40kg, și femeia aia încerca să-mi spună, ești la first class dar nu ai cum să ai 40 kg într-o singură geantă, adică ai voie în 2 genți. Eu mă uitam la aia și zic ești, adică pur și simplu ai înnebunit? Uită-te la mine… până n-am chemat managerul, să oprească avionul, pe toți, că eu… deci să nu plece avionul fără mine că eu trebuia să mă duc să-mi cumpăr o geantă, să-mi mut lucrurile dintr-o geantă în alta. Doamne, deci dacă vedeai ce-a fost acolo… haos, complet, în aeroport, deci am făcut atac de panică, că dacă nu mă urc în avion eu mor acolo direct, să nu mai dorm o noapte în Mexico City.

Ai o companie aeriană preferată și dacă da care e?

Îmi plac Turkish, Air France-ul… clar astea sunt preferatele mele. Qatar mai puțin… sunt unii care zic că Qatar e treabă dar pentru mine Turkish, Air France sunt pe locul I.

Care e compania care nu-ți place deloc?

Alitalia… de ce râzi, și tu, nu?


Foto: LAURACOSOI.RO

Care e statutul tau de călător frecvent?

Aaa, din ăla… platinum. Am statutul de top de top, top of the top, the best of the best… deci eu când mă duc cică mi se deschid toate ușile și nu stau la coadă, ăla îl am… Se deschid toate ușile și dacă nu, mă cert cu ei, că eu am card!!!