S-a întâmplat zilele trecute în Chile și, evident, a fost postat imediat pe Internet. Filmul în care se vede desprinderea unei bucăți a învelișului metalic al unui motor a devenit viral în mediul online și a băgat un pic spaima în pasagerii care se tem să zboare.
Totul a fost surprins de un pasager al unei curse Sky Airlines care decola de pe aeroportul din Santiago de Chile. Aflat la geam, chiar lângă aripă, călătorul nostru s-a apucat să filmeze decolarea așa cum fac, dealtfel, mulți pasageri în întreaga lume. Nu mică i-a fost surpriza când, în timpul filmării, a constatat că învelișul metalic al motorului stâng s-a rupt și a zburat pur și simplu. Evident că aeronava a făcut cale-întoarsă la Santiago după acest eveniment neașteptat.
În imagini se vede cum bucata din panelul care acoperă motorul se ridică și apoi se desprinde în timpul decolării. O altă bucată, de asemenea, flutură în aer riscând să aibă aceeași soartă.
La bord se aflau 137 de pasageri care doreau să ajungă în orașul Copiapo din nordul Chile, destinația finală a zborului Sky Airlines. 122 dintre ei au fost rerutați pe altă cursă pentru a ajunge acolo, potrivit postului de televiziune chilian Tele13.
Aceeași sursă susține că în ultimele luni, compania aeriană Sky Airlines a început să implementeze noi politici de călătorie specifice regimului low-cost. Scopul operatorului ar fi acela de a oferi bilete de călătorie la preț de autobuz. Pe Twitter însă, compania a anunțat că tranziția către low-cost nu afectează în niciun fel siguranța zborului.
Foto: CAPTURĂ YOUTUBE