La un pas de dezastru! 168 de oameni (dintre care 6 membri ai echipajului) au scăpat azi-noapte ca prin urechile acului dintr-un incident aviatic ce ar fi putut avea urmări grave. Un avion Boeing 737-800 înregistrat TC-CPF al companiei turce Pegasus Airlines a ieșit de pe pista Aeroportului Trabzon, în nordul țării, imediat după aterizare și s-a oprit în ultima clipă atârnând periculos pe un mal de pământ deasupra Mării Negre.
Aeronava efectua zborul PC8622 pe ruta Ankara-Trabzon și aseară în jurul orei locale 18:25 a aterizat la destinație pe o vreme foarte rece. Se pare că piloții nu au reușit să oprească aeronava la timp din cauza pistei înghețate și alunecoase iar avionul a derapat și a ieșit de pe pistă. Aparatul de zbor a alunecat apoi pe solul înghețat de lângă pistă și a rămas apoi agățat în malul de pământ care coboară abrupt spre mare. Avionul atârna astfel la doar câțiva metri deasupra apelor Mării Negre. Motorul de pe aripa dreaptă, delatfel, s-a desprins și a căzut în apă.
Din fericire, toți pasagerii au fost evacuați de urgență și, ca prin minune, nimeni nu a pățit nimic. Conform unor surse aeroportuare, doar 3 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza unor răni minore. Evacuarea tuturor celor aflați la bord pare acum o misiune miraculoasă având în vedere poziția în care a ajuns avionul dar și faptul că afară era întuneric. Văzută la lumina zilei însă, scena pare una desprinsă dintr-un film dramatic.
Aeroportul Trabzon a fost imediat închis iar echipele de intervenție au lucrat toată noaptea pentru a se asigura că pista nu a suferit nicio avarie dar și pentru a culege toate probele necesare anchetei care urmează, de la locul producerii acestui incident.
Pista a fost redeschisă traficului în această dimineață dar aeronava implicată în incident se află încă pe marginea prăpastiei.
Foto: YENi ȘAFAK
Foto: YENi ȘAFAK
Foto: YENi ȘAFAK
Foto: YENi ȘAFAK
Foto: YENi ȘAFAK
Foto: YENi ȘAFAK
Foto: YENi ȘAFAK
Foto: YENi ȘAFAK