Zi neagră pentru aviația mondială. O aeronavă de pasageri a companiei Fly Dubai, la bordul căreia se aflau 62 de oameni, s-a prăbușit în această dimineață la aterizarea pe Aeroportul Rostov-pe-Don din sud-vestul Rusiei. Accidentul s-a produs, cel mai probabil, din cauza condițiilor meteo dificile cu ploaie densă și rafale de vânt.


Foto: CAPTURĂ YOUTUBE

Avionul, un Boeing 737-800 care efectua zborul FZ981 de la Dubai la Rostov-pe Don, se afla la a doua tentativă de aterizare după ce a stat aproape două ore în așteptare survolând zona. La momentul producerii accidentului, vântul bătea cu 14-22 metri pe secundă (30-50 de mile pe oră), conform informațiilor obținute de Associated Press.


Foto: LIFENEWS.RU

De asemenea, se pare că în momentul în care a încercat să aterizeze, aeronava a atins solul cu coada și apoi s-a izbit de pământ și s-a transformat într-o bilă de foc. Impactul s-a petrecut la 50-100 de metri în stânga pistei, spun surse din rândul controlorilor de trafic și serviciilor de urgență citate de Russia Today. O cameră de supraveghere din zonă a surprins acest moment (vezi filmul de mai sus).


SURVOLUL EFECTUAT APROAPE 2 ORE ÎNAINTE DE ATERIZARE
Foto: FLIGHTRADAR24

Zborul FZ981 decolase din Dubai la ora locală 22.20, iar accidentul s-a produs la ora 4.50, ora Dubaiului (3.50, ora României). Toate cele 62 de persoane aflate la bord, printre care 4 copii și 7 membri ai echipajului, au murit în urma impactului, au transmis reprezentanții serviciilor ruse de urgență. Comandantul avionului ar fi fost din Cipru, conform unor informații difuzate de postul rus Lifenews, în timp ce restul membrilor echipajului ar fi provenit din Spania, Rusia, Kirgizstan, Columbia și Seychelles.

Читайте также  WIZZ AIR ȘI-A MUTAT TOATE ZBORURILE DE LA TÂRGU-MUREȘ LA CLUJ

Acesta este primul accident din istoria companiei Fly Dubai, o companie low-cost înființată în 2009 și aflată în plină expansiune care are în prezent o flotă de 50 de aeronave Boeing 737-800. Avionul implicat în accident, având înregistrarea A6-FDN, avea puțin peste 5 ani, fiind livrat companiei Fly Dubai în ianuarie 2011 după ce efectuase primul său zbor pe 21 decembrie 2010, potrivit airfleets.net.


Foto: PLANEPICTURES.NET