Foto: OPINIATIMISOAREI.RO

Incident pe Aeroportul Internațional ”Traian Vuia” Timișoara. O aeronavă cargo a lovit, în mod inexplicabil, doi stâlpi de iluminat, în timpul manevrelor de parcare, informează Opinia Timișoarei citând surse aeroportuare.

Avionul, un AN26 având la bord un echipaj din Belarus, a doborât primul stâlp pe care l-a lovit și apoi s-a oprit în al doilea. Totul s-a întâmplat aseară în jurul orei 21.30. Se pare că echipajul a ignorat indicațiile mașinii de dirijare în timp ce se afla în mers spre locul de staționare, a ieșit de pe culoar și așa a ajuns să lovească stâlpul de pe margine. După câteva zeci de metri, aripa aeronavei a lovit și al doilea stâlp. Avionul nu era încărcat în momentul incidentului, mai scrie Opinia Timișoarei.

Potrivit sursei citate, polițiștii de frontieră din Aeroportul Internațional Timișoara i-au reținut pe cei doi piloți care au fost testați cu alcooltestul.  Aparatul a indicat că aceștia nu consumaseră alcool. O echipă a Centrului pentru Investigații Aeronautice din București va sosi astăzi la Timișoara pentru a continua cercetările în acest caz. Traficul aerian pe Aeroportul Timișoara nu a fost afectat.

Читайте также  SUPER OFERTA ZILEI – DOAR MÂINE, BUCUREŞTI-BELGRAD CU 109 EURO