Momente de groază la bordul unei aeronave Turkish Airlines. Avionul, un Airbus A320 înregistrat TC-JPE în livery Star Alliance, a efectuat o aterizare de urgență astazi pe Aeroportul Istanbul Ataturk după ce unul dintre motoare i-a luat foc. Aeronava efectua cursa TK1878 Milano Malpensa – Istanbul și, ajunsă la destinație, a avut o primă tentativă nereușită de a ateriza. Avionul a ajuns la sol la a doua încercare însă cu motorul drept în flăcări, lăsând în urmă o dâră de fum gros și scântei, după cum se poate vedea în imaginile suprinse de martori.

Aeronava a ieșit apoi de pe pistă și imediat ce s-a oprit, comandantul a ordonat evacuarea de urgență. Toți cei 97 de pasageri au fost scoși rapid din cabină pe toboganele de evacuare în situații de urgență. Potrivit unui comunicat al companiei Turkish Airlines, nimeni nu a pățit nimic, din fericire.

Avionul a fost așteptat la sol de echipele de intervenție, grație solicitării anterioare a piloților de a efectua o aterizare de urgență. Pompierii au intervenit imediat pentru stingerea incendiului.

Reprezentanții transportatorului au mai transmis în comunicatul de presă după producerea acestui incident că nu este clar, deocamdată, dacă motorul a luat foc în zbor sau dacă flăcările au izbucnit după aterizarea de urgență.


Foto: DHA

Читайте также  BLUE AIR A TRANSPORTAT PESTE 3,5 MILIOANE DE PASAGERI ÎN 2016