Vârful unei aripi a avionului și o bucată de fuselaj care mai are câteva hublouri, cam acestea sunt singurele bucăți mai mari care au mai rămas din aeronava Airbus A320 a companiei Germanwings care s-a prăbușit ieri în Alpii francezi. Singurele rămășițe care, văzute din elicopter, mai amintesc de ceea ce a fost un avion. În rest, sunt milioane de bucățele împrăștiate pe o suprafață de cel puțin 4 hectare spun cei care au ajuns la fața locului, citați de televiziunea franceză BFMTV. Dar imaginile de mai sus vorbesc de la sine și confirmă spusele echipelor de intervenție: aeronava a fost pur și simplu pulverizată. În aceste condiții, dincolo de acces extrem de dificil care se poate face doar cu ajutorul elicopterelor, recuperarea cadavrelor din zonă pare a fi, în acest moment, o misiune imposibilă. Cadavrele celor 150 de oameni care se aflau la bordul cursei 4U 9525 Barcelona-Dusseldorf sunt împrăștiate pe sute sau chiar mii de metri pe versantul muntos, pe un teren unde denivelările ajung chiar și la 200 de metri pe alocuri, spun salvatorii care au coborât acolo.

IMAGINI DE LA LOCUL ACCIDENTULUI (GALERIE FOTO)

This slideshow requires JavaScript.

A fost recuperată încă de aseară o cutie neagră și anume înregistratorul audio acolo unde sunt stocate toate convorbirile care au loc în cabina piloților. Este serios avariat, au declarat autoritățile franceze, dar informațiile pe care le conține vor putea fi recuperate, spun ei. Va fi însă o misiune de durată. Oricum, înregistratorul a ajuns deja în laboratoarele de la Paris.

Dar ca și cum nu ar fi fost de ajuns, eforturile de căutare și recuperare ale echipelor franceze vor fi îngreunate astăzi de vremea rea.

Читайте также  RYANAIR ÎNCHIDE BAZA DE LA TIMIȘOARA

Anchetatorii vor avea de răspuns la multe întrebări. Ceea ce s-a întâmplat cu zborul 4U 9525 este ciudat din mai multe puncte de vedere. În primul rând, nu a fost niciun mesaj SOS din partea piloților. Apoi, acest incident a survenit la doar un minut, spune CNN, 3 minute, spun alte instituții de presă, după ce aeronava a atins altitudinea de croazieră adică 38,000 feet (adică 11,500 de metri) și nicidecum la decolare sau la aterizare așa cum se întâmplă de cele mai multe ori. În acel moment, avionul Germanwings, care decolase la 10:01 din Barcelona, se afla deasupra orașului Marsilia, în sudul Franței. Și tot în acel moment, aparatul de zbor a început să coboare, contrar planului normal de zbor. Și a coborât neîntrerupt și constant vreme de 8 minute, până a ajuns la o înălțime de sub 2,000 de metri. Practic, ultimul moment în care avionul a apărut pe radarele controlorilor de trafic francezi a fost la 10:53 ora locală, când se afla la o altitudine de 6,800 – 6,000 feet (2,072 metri). Atunci, aeronava survola practic masivul Trois Eveches care are vârfuri ce depășesc pe alocuri 3,000 de metri înălțime. În tot acest răstimp, cât avionul a coborât constant, piloții nu au comunicat nimic controlorilor de trafic. Rămâne întrebarea, alături de multe altele, de ce nu au încercat piloții o aterizare la Aeroportul Marseille-Marignane dacă problemele par să fi început chiar când survolau această zonă? Evident că nu vom afla un răspuns prea curând.

De ce nu au anunțat piloții că ceva s-a întâmplat? Ei bine, poate părea ciudat, dar să ceară ajutor nu este chiar printre primele opțiuni pe checklist-ul unui pilot aflat într-o situație de urgență, spun specialiștii în aviație. Acesta trebuie să se concentreze să controleze avionul mai întâi, să identifice problema și să îi găsească o rezolvare și, în fine, să găsească locul optim pentru o aterizare forțată. Iar în situația de față, spun specialiștii, este clar că piloții navigau aeronava din moment ce pierderea de altitudine nu a fost bruscă, ci părea mai degrabă controlată oarecum. Sau, la fel de bine, poate că avionul plutea fiind totuși controlat de piloți. În ambele cazuri, de coborâre intenționată dictată din cockpit sau de plutire controlată, pare că ei căutau un loc potrivit pentru o aterizare forțată dar evident că asta este doar o supoziție rezultată din analiza informațiilor pe care le avem în prezent.

Читайте также  TAROM ARE UN NOU CONSILIU DE ADMINISTRAȚIE


Foto: CNN/GOOGLE MAPS

Singura certitudine deocamdată este cea a pierderii a 150 de vieți omenești. 150 de persoane, printre care 2 bebeluși, 16 elevi de liceu și 6 membri ai echipajului, au pierit în cel mai tragic mod, zdrobiți de masivul muntos nemilos care a răpit totodată șansa familiilor îndurerate să își recupereze rapid victimele.

Cel puțin 67 de cetățeni germani se aflau la bord, au declarat reprezentanții companiei, 45 de spanioli, a anunțat regele Felipe al Spaniei și mulți turci. În plus, în avion mai zburau un belgian, un olandez, trei britanici dar și câțiva australieni, argentinieni și columbieni, transmite CNN. Lista pasagerilor nu a fost încă făcută publică întrucât autoritățile vor să se asigure că toate familiile au fost anunțate și au primit sprijinul necesar în astfel de momente. Deocamdată nu există informații certe cu privire la existența la bord a vreunui cetățean român. Ministerul Aafcerilor Externe informează că lista de pasageri pusă la dispoziţie de autoritățile spaniole conţine exclusiv numele şi prenumele pasagerilor fără a fi menţionate alte detalii, precum cetăţenia, data naşterii, tipul şi numărul documentului de călătorie. În acest context, au fost iniţiate şi sunt în curs de derulare verificări extinse şi complexe în ceea ce priveşte stabilirea cu certitudine a identităţii şi cetăţeniei fiecărei persoane aflate la bord. Până la acest moment, nu s-au identificat cetăţeni români la bordul aeronavei prăbuşite. Verificările continuă, având în vedere că elementele necesare procesului de identificare nu sunt complete. De asemenea, MAE precizează că până în prezent, misiunile diplomatice române din Spania, Franța și Germania nu au înregistrat nicio cerere de asistență din partea vreunui cetățean român care să semnaleze faptul că avea rude sau prieteni la bordul aeronavei. Celula de Criză a MAE român, misiunile diplomatice şi oficiile consulare române din Madrid, Barcelona, Paris, Berlin, Bonn şi München sunt în legătură permanentă cu autorităţile de resort din Spania, Franţa şi Germania.

Читайте также  BOEING A INVENTAT TOALETA CARE SE DEZINFECTEAZĂ SINGURĂ CU RAZE ULTRAVIOLETE

Pe de altă parte, este evident că această teribilă tragedie i-a lovit în plin și pe toți ceilalți piloți și însoțitori de zbor ai grupului Lufthansa. Puternic afectați, mulți dintre cei care ar fi trebuit să piloteze astăzi avioane Germanwings s-au declarat inapți de zbor. Compania a anulat, în consecință, un singur zbor, iar cele pentru care nu avea echipaj pentru astăzi, adică aproximativ alte 40 de curse, au fost preluate și vor fi operate de 11 aeronave ale companiilor Lufthansa, Air Berlin și TuiFly, informează reprezentanții Germanwings într-un comunicat. Totodată, compania anunță că retrage definitiv numărul de zbor 9525.