Foto: WIKIPEDIA

Compania TAROM a fost desemnată  “Linia Aeriană a Anului 2015″, în cadrul Galei Premiilor de Excelenţă în Industria Hotelieră a Turismului şi Ospitalităţii din România, anunță transportatorul într-un comunicat.

Gala, ajunsă la a opta editie, este considerată a fi cel mai important eveniment dedicat industriei hoteliere, a turismului şi ospitalităţii din România. Evenimentul a beneficiat de participarea celor mai renumiţi specialişti din domeniu, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi manageri ai industriei hoteliere, ospitalitătii şi turismului din România.

Gala de Excelenţă şi-a propus să premieze proiectele care au marcat evoluţia industriei hoteliere, a turismului si a ospitalitaţii iar categoriile care au intrat în competiţie au fost: turism, restaurante, hoteluri, agrement, agenţii de digital.

Câstigătorii au fost desemnati in urma procesului  public de votare  care s-a desfăsurat online pana la 20 martie. Ulterior nominalizaţii au fost jurizati si de o comisie formata din  specialisti din  diverse arii ale industriei hoteliere, turismului  si ospitalitatii.

La categoria “Linia aeriana a anului”, Compania TAROM a fost declarata caştigătoare, pentru a 4-a oară consecutiv, dintre 11 companii nominalizate.

“În numele echipei TAROM, doresc să multumesc celor care ne-au dat  votul lor de încredere, acest lucru ne onorează dar ne şi obligă în același timp să fim mai buni şi să dezvoltăm produse cât mai atrăgătoare pentru pasagerii nostri. Ne străduim să reprezentăm cu cinste numele și poziția pe care o avem deşi mediul de afaceri este tot mai competitiv “, a declarat Christian Heinzmann, director general TAROM, în cadrul festivităţii de premiere.

Читайте также  SUPER OFERTA ZILEI – SINGAPORE, BEIJING, TOKYO – DE LA 500 DE EURO CU QATAR AIRWAYS