Foto: TURKISH ARLINES

Compania Turkish Airlines lansează o ofertă extrem de atractivă pentru călătorii cu plecare din Bucureşti dar şi din Constanţa, al doilea oraş românesc unde operează. Astfel, operatorul turc vă propune bilete pornind de la doar 509 euro/persoană/dus-întors pentru destinaţii precum Boston, New York, Chicago, Washington, Montreal sau Toronto, şi de la 609 euro/persoană/dus-întors pentru Houston, Los Angeles, Buenos Aires şi Sao Paulo. Tarifele includ toate taxele.

Sunt şi câteva condiţi minime pe care trebuie să le îndepliniţi:

– rezervarea trebuie făcută până pe 28 februarie 2015 şi, de asemenea, călătoria trebuie efectuată până la aceeaşi dată, cu excepţia perioadei 18-26 decembrie 2014 pentru plecare şi 1-13 ianuarie 2015 pentru întoarcere.

– biletele trebuie cumpărate cu cel puţin 2 zile înainte de plecare

– şederea maximă la destinaţie nu poate fi mai mare de 2 luni.

Evident, toate zborurile vor fi efectuate cu escală la Istanbul. Atenţie!!! Locuri limitate la aceste tarife aşa că grăbiţi-vă să rezervaţi.

Vă reamintesc, în prezent Turkish Airlines efectuează 3 zboruri zilnice pe ruta Istanbul-Bucureşti-Istanbul şi patru curse săptămânale pe ruta Istanbul-Constanţa-Varna-Istanbul.

Читайте также  CLUJ-ISTANBUL ÎNCEPÂND DE ASTĂZI CU ATLASGLOBAL