Foto: NEWSAIR.RO

Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est, și-a lansat astăzi orarul de vară 2016 pentru zborurile din/spre România, anunță transportatorul într-un comunicat. De asemenea, compania introduce trei rute noi din Cluj-Napoca şi Bucureşti, începând cu luna martie, respectiv, mai 2016.

Noua rută de la Cluj–Napoca spre München Memmingen va fi disponibilă din 28 martie 2016, cu două zboruri pe săptămână, în fiecare zi de luni şi vineri. Din Bucureşti, noul zbor spre Hamburg Lubeck va fi lansat din 20 mai, cu două curse pe săptămână, tot lunea şi vinerea, în timp ce ruta către Glasgow va fi inaugurată pe 21 mai şi zborurile vor fi operate în zilele de marţi şi sâmbătă.

Wizz Air anunţă, de asemenea, creşterea frecvenţei pentru unele dintre rutele deja existente, cum ar fi Bucureşti şi Timişoara spre Londra Luton sau Cluj-Napoca spre Nuremberg, dar şi altele. Reţeaua Wizz Air din România va beneficia și de o nouă aeronavă Airbus A321 care va spori capacitatea de transport datorită numărului mare de locuri – 230. Vara, în timpul vârfului de sezon 2016, baza din Bucureşti va avea patru aeronave A320 şi patru A321 care vor fi distribuite pe cele mai populare rute, acum ar fi, de exemplu, Londra Luton, Bruxelles Charleroi, Roma Ciampino şi Madrid.

Cu această extindere a rutelor, rețeaua de zbor Wizz Air România numără în total 95 de rute, spre 15 ţări diferite, de la 8 aeroporturi. Biletele pentru noile curse sunt deja disponibile cu preţuri începând de la 129 lei* şi pot fi rezervate pe site-ul wizzair.com

Читайте также  INCENDIU LA UN AVION VUELING IMEDIAT DUPĂ ATERIZAREA LA FLORENŢA

Rute noi Wizz Air din România:

Rută
Zile
Lansare
Preţuri începând de la*

Cluj-Napoca – München Memmingen
luni, vineri
28 martie 2016
RON 129

Bucureşti – Hamburg Lubeck
luni, vineri
20 mai 2016
RON 129

Bucureşti – Glasgow
marţi, sâmbătă
21 mai 2016
RON 179

Frecvențe crescute pe rute existente din România:

Rută
Frecvenţă săptămânală
De la

Timișoara – Londra Luton
7 zboruri de la 5
20 mai 2016

Bucureşti – Londra Luton
26 de la 21
20 mai 2016

Bucureşti – Doncaster Sheffield
3 de la 2
20 mai 2016

Bucureşti– Tel Aviv
4 de la 3
20 mai 2016

Bucureşti – Oslo Torp
3 de la 2
20 mai 2016

Bucureşti – Zaragoza
3 de la 2
20 mai 2016

Cluj-Napoca – Bruxelles Charleroi
4 de la 3
27 martie 2016

Cluj-Napoca – Malmo
3 de la 2
27 martie 2016

Cluj-Napoca – Nuremberg
3 de la 2
27 martie 2016

Tamara Mshvenieradze, Wizz Air Corporate Communications Manager: ”Wizz Air are plăcerea de a anunţa programul său de vară 2016 în România şi lansarea a trei noi rute. Sperăm ca destinaţiile spre Glasgow şi Hamburg să fie bine primite de către clienţii noştri din România şi să ajute la consolidarea turismului şi a relaţiilor de business dintre cele trei ţări. Totodată, credem că noua rută de la Cluj – Napoca spre München Memmingen o să devină una populară printre clienţii noştri din Transilvania. Cu două zboruri pe săptămână şi un program convenabil, aceste rute sunt ideale pentru city break-uri şi călătorii de afaceri.