Foto: FLY-RA-COM

Vizită neaşteptată la Bucureşti. O aeronavă Boeing 777-200 a companiei Vietnam Airlines a aterizat în această seară pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă din cauza unei urgenţe medicale la bord. Informaţia a apărut în premieră pe forumul pasionaţilor de aviaţie fly-ra.com care au obţinut dealtfel şi înregistrarea convorbirilor dintre piloţi şi controlorul de trafic aerian. Astfel, conform informaţiilor din această discuţie, piloţii au cerut să aterizeze de urgenţă deoarece un pasager de la bord avea nevoie imediată de îngrijiri medicale. Pentru că decolase de puţin timp de la Frankfurt, aeronava avea rezervoarele pline cu combustibil necesar pentru un zbor de aproape 11 ore, prin urmare a solicitat să survoleze o zonă unde ar putea goli cherosenul pentru a putea apoi ateriza în siguranţă la OTP. Având în vedere dimensiunile avionului şi mai ales greutatea acestuia la aterizare, măsura de golire a rezervoarelor este indicată pentru ca aeronava să fie adusă în siguranţă pe o pistă precum cea de la Otopeni care nu a fost proiectată pentru asemenea aeronave.


Foto: PLANESPOTTERS.NET

Boeing-ul 777 înmatriculat VN-A143 efectua zborul VN36 Frankfurt-Hanoi. La ora redactării acestei ştiri, aeronava nu decolase încă de la Bucureşti.

Читайте также  DUBAI, CEL MAI AGLOMERAT AEROPORT INTERNAȚIONAL (VIDEO)