Foto: WIKIPEDIA

Traficul aerian înregistrat în februarie la Aeroportul Internaţional Timişoara continuă trendul ascendent din lunile anterioare, anunță aerogara într-un comunicat.

Astfel, în luna februarie, 113.103 pasageri au tranzitat aeroportul Timişoara, în creştere cu 68% faţă de luna februarie a anului trecut când au fost înregistraţi 67.225 pasageri.

În total, în primele două luni ale anului, au fost înregistraţi 226.126 de pasageri, cu 71% mai mult decât în lunile ianuarie şi februarie din 2016.

Şi numărul de zboruri a crescut cu 53%, astfel încât au fost înregistrate în decursul acestui an 2730 curse, faţă de 1786 – în primele două luni ale lui 2016. Doar în luna februarie, numărul zborurilor a crescut cu 45%, de la 920 (în februarie 2016) la 1333 (în februarie 2017).

Cei mai mulţi pasageri au ales zborurile spre Bucureşti, Londra şi Munchen ca destinaţii de plecare şi sosire de la Timişoara.

Читайте также  AEROPORTUL VARȘOVIA A FOST ÎNCHIS CÂTEVA ORE DUPĂ CE UN AVION LOT A ATERIZAT DE URGENȚĂ