Foto: NEWSAIR.RO

După mai bine de 3 ani de strădanii, compania națională TAROM nu a reușit încă nici măcar să demareze cel mai important proces de reformare și reorganizare a sa și anume reînnoirea și armonizarea flotei de avioane. Acest obiectiv s-a blocat, de fiecare dată, din cauza lipsei unei decizii ferme a proprietarului companiei, adică Ministerul Transporturilor și respectiv a Guvernului, mi-a spus CEO-ul TAROM Christian Heinzmann într-un interviu pe care am avut, în sfârșit, ocazia să-l fac astăzi, cu el și cu câțiva membri ai Consiliului de Administrație. În ultimii 3 ani s-au schimbat 7 miniștri și de fiecare dată a trebuit să se reia toate discuțiile privind flota, a mai completat Heinzmann. Dar asta știm deja pentru că s-a mai spus. Ce e nou?

Consiliul de Administrație care, în sfârșit, conlucrează cu conducerea executivă a companiei, cel puțin la nivel declarativ (un avantaj fiind și acela că însuși Heinzmann și proaspăt-numitul chief administrative officer, Tiberiu Țiclea, fac parte din CA de această dată), a adoptat o nouă strategie în privința schimbării flotei TAROM.

În acest sens, au fost deja demarate procedurile pentru organizarea unei licitații internaționale în vederea selectării unui consorțiu specializat în consultanță pe probleme de aviație care să vină să analizeze în detaliu situația TAROM și să decidă cea mai bună soluție în privința viitoarei flote a companiei. În acest sens, spun oficialii TAROM, vor fi înlăturate și eventuale suspiciuni de corupție pentru că decizia finală de a achiziționa un tip de avion sau altul va fi luată în baza raportului întocmit de consultant. Bugetul prevăzut pentru serviciile acestui consultant este de maximum 500,000 de euro, iar deadline-ul pe care îl va avea pentru finalizarea analizei este aprilie/mai anul viitor. Mai apoi, vor fi imediat demarate procedurile privind reînnoirea efectivă a flotei iar primele avioane ar putea intra în flota TAROM cel mai devreme spre sfârșitul anului viitor. Până atunci însă, Christian Heinzmann ia în calcul găsirea unor soluții eficiente pentru a suplini lipsa de capacitate din prezent cauzată, mai ales de numeroasele probleme tehnice din ultima vreme. O prioritate va fi înlocuirea cât mai rapidă a celor 2 pietre de moară atârnate de gâtul TAROM, adică cele 2 avioane Airbus A310 care sunt mari consumatoare de bani. Acestea vor fi trase pe dreapta imediat ce va fi găsită o soluție de înlocuire a   lor. De altfel, aceasta este și intenția, de a se găsi avioane disponibile în piață care să suplinească o vreme nevoile TAROM până la schimbarea flotei. Practic, Christian Heinzmann vrea să readucă TAROM-ul, vara viitoare, în jocul profitabil al charterelor și să dezvolte această componentă operațională pentru ca, mai apoi, spre sfârșitul lui 2016 să continue creșterea aceasta cu o nouă flotă armonizată a companiei.

Читайте также  TRAFICUL S-A DUBLAT LA AEROPORTUL CRAIOVA ÎNTR-UN SINGUR AN

În privința celor 2 A310, compania va demara din nou demersurile pentru transferarea lor către Guvern pentru a fi transformate în aeronave de tip VIP spre a fi utilizate de către demnitari. Dacă nu se va reuși acest lucru, atunci vor fi vândute sau închiriate altor companii.

De asemenea, noile avioane ce vor forma flota TAROM nu vor fi cumpărate, ci luate în leasing operațional. Se estimează că reînnoirea flotei va determina o reducere cu circa 30% a cheltuielilor.