VIA DEL CORSO

Da, se poate! Deşi sună extravagant, o astfel de evadare este posibilă şi vă spun pentru că am trăit-o. Se întâmpla la început de an, când la noi era ger de crăpau pietrele şi cod galben de ninsori şi viscol, iar ei se desfătau cu 15 grade. Când eu aşteptam cu emoţie să mi se nască al doilea copil, am primit frumuşel invitaţia Wizz Air de a participa la lansarea cardului de credit Wizz-Bancpost. Toate bune şi frumoase, zic! De ce nu? MI-am spus că nu mă las împiedicat de un amănunt neînsemnat cum ar fi locaţia evenimentului: un hotel din Roma. Că doar nu o să se nască fetiţa pe care o aşteptam, chiar în ziua plecării mele!!! A fost înţelegătoare, nu s-a născut atunci, ci câteva zile mai târziu.

Revenind la subiect, deci. Despre cardul co-branded v-am scris la vremea respectivă chiar de la Roma şi poate că vi l-aţi şi luat deja. E bun pentru că încet-încet puteţi ajunge să vă luaţi bilete gratis cu el. Povestea e alta, însă. Faptul că poţi da o fugă la Roma când simţi că nu mai poţi respira aer de România şi vrei să schimbi un pic decorul, mi se pare extraordinar. Iar Wizz Air este printre puţinele companii, dacă nu chiar singura care îţi poate oferi această şansă. Ei bine, cârcotaşii ar putea veni aici cu fel de fel de alte soluţii şi combinaţii spre alte destinaţii, dar credeţi-mă, nu există ofertă mai bună ca cea de la Wizz. Pleci dimineaţa devreme din Bucureşti şi te întorci seara târziu. Lipseşti o zi întreagă din îmbâcseala bucureşteană şi îţi limpezeşti ochii şi mintea în oraşul istoric. Iar dacă o gândeşti din timp, extravaganţa poate fi chiar şi foarte accesibilă ca preţ.

Am pornit aşadar spre Roma Ciampino cu zborul W6 3141 programat la ora 6:30. Avionul era plin de tot felul de oameni, nu doar clienţii clasici cu genţi de rafie pe care te-ai aştepta să îi întâlneşti pe asemenea rută. Zborul a fost unul lin cu servicii de bord OK şi contra cost, evident, ca la orice companie low-cost. Dar mulţi au rezistat unei curse de 2 ore şi fără să dea banii pe un sandwich. Am ajuns fără să ne dăm seama la Roma şi avantajul aeroportului Ciampino este că se află mult mai aproape de oraş decât Fiumicino. Prin urmare, ne-am transferat relativ repede în centrul cetăţii mai ales că nu aveam bagaje de cală. Pur şi simplu îţi iei rucsacul şi pleci. Şi-uite aşa îţi începi o nouă zi din viaţă în capitala Italiei şi te simţi de parcă acolo ai dormit.

Читайте также  BUCUREŞTI-AMSTERDAM, DE LA 95 EURO CU KLM, DOAR ASTĂZI

Până la prânzul care era programat după-amiază, evident, am avut astfel la dispoziţie câteva ore de plimbare şi am inclus aici un traseu turistic făcut pe jos prin centrul Romei şi o repriză prelungită de shopping. Deci, se poate!!!

Itinerariul ales pentru micul tur a fost unul nu foarte complicat care ne-a purtat pe la câteva dintre cele mai faimoase obiective turistice şi pentru o vizită de o zi este mai mult decât suficient.


PIAZZA NAVONA

Am început din Piazza del Popolo mergând pe celebra Via del Corso. Am luat-o apoi la stânga pe o străduţă şi am trecut pe lângă clădirea Parlamentului italian pentru a ajunge în cele din urmă în Piazza Navona. Construită pe locul fostului stadion al lui Domiţian din secolul I î.Hr., piaţa păstrează forma unui stadion şi este dominată de monumente arhitectonice şi sculpturale.


PIAZZA NAVONA

În centru tronează Fântâna celor patru râuri cu obeliscul lui Domiţian. Spaţiul este completat de Biserica Sant Agnese in Agone şi palatul Pamphili, şi alte două fântâni, Fontana del Moro şi del Neptune. Evident că întreaga piaţă este înţesată de cafenele şi terase.


CAFENEAUA SANT’EUSTACHIO

Ne-am continuat incursiunea cu o oprire la Pantheon, unul dintre cele mai bine păstrate monumente romane antice, trecând în drumul nostru şi pe lângă cea mai faimoasă cafenea din Roma, Sant’Eustachio, locul unde se spune că se prepară cea mai bună cafea din lume. E mai degrabă un boutique pe care poţi să-l ratezi cu uşurinţă dacă nu ştii de existenţa lui.


PANTHEONUL

Dar revenind la Pantheon, şi după aproape 2.000 de ani de la construirea sa, domul acestui obiectiv este în continuare cea mai mare clădire din lume construită din beton nearmat. Încă din secolul VII, Pantheonul este folosit ca biserică romano-catolică purtând hramul Fecioarei Maria fiind dealtfel informal cunoscută ca biserica Santa Maria Rotonda. Piazza din faţa Pantheonului se cheamă Piazza della Rotonda.

Читайте также  TAROM ȘI BLUE AIR ANULEAZĂ ZBORURILE SPRE BRUXELLES CA URMARE A ATACURILOR TERORISTE


FONTANA DI TREVI

După ce ne-am strecurat cu greu printre sutele de oameni care doreau să intre şi să caşte gura spre domul Pantheonului, am mers mai departe pe o străduţă şi am ajuns la celebra Fontana di Trevi. E celebră, a apărut în zeci de filme şi este unul dintre cele mai vizitate obiective. Am dat din coate, am ajuns lângă fântână, ne-am făcut cu greu o poză, am aruncat o monedă în apă că aşa zice obiceiul şi-am plecat mai departe.


PIAZZA DI SPAGNA

Ne-am oprit în Piazza di Spagna, unul dintre cele mai cunoscute locuri din Roma cu binecunoscutele sale scări spaniole (Spanish steps) care conduc vizitatorul către Biserica Trinita dei Monti aflată sus pe deal. Nu ne-am încumetat să urcăm cele 135 de trepte… poate cu altă ocazie.


FOTO: NEWSAIR.RO

Am apucat-o uşurel pe Via del Babuino pentru a ajunge în timp util la prânzul programat la ultimul etaj al Hotelului Valadier. Am ajuns la fix pentru a admira de sus acoperişurile îngrămădite ale centrului de oraş peste care apăsau nori negri de ploaie. Sincronizarea a fost perfectă! Norii s-au scuturat un pic, în timp ce am mâncat aşa că la finalul mesei, vremea redevenise bună de colindat. De data asta, tot timpul rămas la dispoziţie, aproape o ora şi jumătate, a fost pentru shopping. Şi a fost suficient pentru ca eu să străbat de la un capăt la altul Via del Corso, adică din Piazza del Popolo până în Piazza Venezia. Totul, în căutarea magazinului Disney şi mai apoi a lui LittleBig Town: aveam un garaj şi câteva personaje importante de achiziţionat.

Читайте также  TAROM, DE 10 ORI MAI MULȚI VIZITATORI PE SITE PENTRU BILETE CU 99 EURO

Şi cu asta, vizita s-a încheiat. Ne-am întors rapid la aeroport pentru un check-in fără probleme făcut în timp util. A urmat aşteptarea care s-a prelungit pentru că zborul de întoarcere a avut o oarecare întârziere (nu mai mult de o oră). Şi apoi, sosirea la Bucureşti, în miez de noapte şi în plină ninsoare viscolită.

Una peste alta, aş repeta oricând escapada aceasta şi aş recomanda-o oricui doreşte să evadeze chiar şi numai pentru o zi. Cum vă spuneam, combinaţia de zboruri oferită de Wizz Air pe această rută este perfectă pentru o astfel de ieşire. De menţionat că Wizz Air are două zboruri pe zi către Roma Ciampino doar luni, miercuri, vineri şi duminică, cu plecare la 6.30 de la Bucureşti şi întoarcere la 20:50 de la Roma. Iar preţurile, căutate din timp, s-ar putea să vă surprindă. Pentru cei cu dare de mână, dacă vreţi să plecaţi vinerea viitoare, aţi putea să vă luaţi un bilet cu 898 lei/persoană. Altfel, peste o lunî găsiţi şi cu 50 de euro/segment. Aţi mai putea încerca o asemenea excursie şi la Londra unde Wizz Air vă oferă trei zboruri zilnice însă aici dezavantajele ar fi că aceste curse sunt mai lungi şi, de asemenea, transferurile de la aeroportul Luton spre oraş şi invers, durează mai mult.