Foto: PICTURE-ALLIANCE/DPA/JASON CALSTON/AIRBUS

Imediat ce anchetatorii au anunțat că ipoteza cea mai plauzibilă în cazul tragediei aeronavei Germanwings este aceea că Andreas Lubitz, copilotul avionului, a prăbușit intenționat aparatul de zbor, companiile aeriene europene și nu numai s-au grăbit să anunțe noi reguli cu aplicare imediată.

Astfel, operatori precum Lufthansa, Norwegian, Air Canada, Emirates, Air Berlin, Virgin Atlantic, easyJet, Condor, TUIfly, Air Transat sau Etihad au transmis că la bordul aeronavelor lor, va fi interzis ca în cockpit să rămână o singură persoană. Așadar, în orice clipă a zborului, în cabină se vor afla în permanență două persoane din echipaj. În cazul în care unul dintre piloți are nevoie să iasă din carlingă, atunci acesta va fi, obligatoriu, înlocuit de un însoțitor de zbor/șeful cabinei până când pilotul revine la locul său.

Această regulă era deja în vigoare în Statele Unite ale Americii și fusese adoptată și de alte companii aeriene din lume precum Ryanair, Qatar Airways sau Finnair. Este de așteptat ca în perioada imediat următoare, regula să se generalizeze.

Читайте также  AIR BERLIN A TRANSPORTAT CU PESTE 50% MAI MULȚI PASAGERI SPRE/DINSPRE ROMÂNIA