Foto: AEROPORTUL INTERNAȚIONAL ”AVRAM IANCU” CLUJ/FACEBOOK

Ca în fiecare an, în această zi intră în vigoare orarul de iarnă în aviația comercială care va rămâne valabil până la sfârșitul lunii martie a anului viitor. Noul program aduce cu sine o serie de modificări în operarea curselor aeriene. Pe lângă schimbările de frecvență sau de program de zbor, orarul de iarnă aduce însă și multe curse noi iar în acest an, de departe, se detașează Aeroportul Internațional Iași care se poate lăuda cu cele mai multe rute noi introduse la trecerea în sezonul de iarnă.

Practic, portofoliului de destinații de la Iași i se adaugă, treptat, începând de astăzi, nu mai puțin de 10 zboruri noi către orașe din întreaga Europă, dar și din România: București, Munchen, Paris Beauvais, Barcelona, Roma, Milano Bergamo, Londra Luton, Bruxelles, Madrid, Bologna și Istanbul. Primele inaugurate astăzi sunt cursele din Iași către București, Munchen și Londra Luton, lansate de Blue Air și TAROM. Pentru Blue Air dealtfel, este un moment important pentru că deschiderea acestor rute înseamnă de fapt deschiderea propriei baze de operare pe Aeroportul din Iași. Acest eveniment va fi însă marcat oficial mâine la Iași când va fi lansată cursa directă Iași-Paris Beauvais. NewsAir.ro se va afla la fața locului și veți găsi aici detalii și fotografii direct de la sursă.

Și din București vor fi introduse curse noi în acest sezon de iarnă iar lansările au debutat de astăzi cu noile zboruri ale companiei Ryanair, din capitala țării către Roma Ciampino, Bologna și Bergamo.

Și Wizz Air ar fi trebuit să adauge astăzi în portofoliul său cursa directă București-Pescara însă se pare că lansarea a fost amânată pentru 29 octombrie.

Читайте также  BUCUREȘTI-LIVERPOOL ÎNCEPÂND DE ASTĂZI CU BLUE AIR

Seria lansărilor va continua și în zilele următoare așa că urmăriți în continuare Newsair.ro să fiți la curent cu toate noutățile din aviația civilă. Pentru modificările de frecvență sau de orar ale zborurilor deja existente, ar fi bine să luați legătura cu companiile aeriene la care aveți rezervări.