Foto: ITALYGUIDES.IT

Cea mai mare companie low-cost din Europa cu operațiuni și în România anunță extinderea rețelei sale de destinații operate de la București. Astfel, începând din martie 2017, Ryanair va introduce zborul direct București-Palermo. Cursa va fi operată de 3 ori pe săptămână, începând din 28 martie 2017, după următorul orar de zbor:

  • marți, joi: FR8501   OTP12:45 – 14:00PMO   /   FR8502   PMO14:25 – 17:40OTP
  • sâmbătă – FR8501   OTP10:20 – 11:35PMO   /   FR8502   PMO12:00 – 15:15OTP

Palermo este doar prima dintre noile rute Ryanair din București ce vor fi operate în calendarul de vară 2017 care urmează a fi anunțat curând în întregime, se precizează într-un comunicat de presă al companiei.

Cu ocazia anunțării acestei noi rute, Ryanair a scos la vânzare bilete la tarife promoționale începând de la 24.99€ pentru călătorii în aprilie și mai 2017. Aceste locuri promoționale sunt disponibile acum pentru rezervări pe pagina web Ryanair.com/ro, până la miezul nopții, luni (22 august).

Denis Barabas, Sales & Marketing Executive CEE and Romania, Ryanair, a declarat:

“Suntem bucuroși să anunțăm o nouă rută din București către Palermo, cu un serviciu de trei zboruri săptămânale începând cu luna martie, prima dintre rutele noastre operate din București în cadrul calendarului de vară 2017 ce urmează a fi dezvăluit curând în întregime. Clienții români și turiștii trebuie să se aștepte în continuare la noi îmbunătățiri, parte a programului Ryanair “Always Getting Better”, care include multe alte rute noi, dezvoltări digitale, noi interioare ale aeronavelor și mai multe tarife reduse. Pentru a sărbători noua noastră rută, scoatem la vânzare locuri din București către Palermo la tariful promoțional de doar 24.99€, pentru călătorii în aprilie și mai, disponibile pentru rezervări până la miezul nopții, luni (22 august). Pentru a nu rata această promoție extraordinară invităm clienții să viziteze www.ryanair.com/ro pentru a-și rezerva astăzi o escapadă în însorita Sicilie.”

Читайте также  ESTIMARE: RECORD DE 1,65 DE MILIOANE DE PASAGERI LA TIMIȘOARA ÎN ACEST AN