Foto: JORDAN MASTERS

Dincolo de dramatismul scenelor cu avionul British Airways cuprins de flăcări la Las Vegas, care au făcut înconjurul lumii, acest incident a stârnit însă o discuție aprinsă despre cum s-a făcut evacuarea de urgență. Deși toată lumea a scăpat, din fericire, cu viață, în urma incidentului, este totuși unul din acele episoade care ridică semne de întrebare cu privire la  aplicabilitatea reală a reglementărilor și procedurilor în situații de urgență. Iar opinia publică și specialiștii din aviație au fost, de data asta, șocați să vadă cum cei mai mulți dintre cei 159 de pasageri aflați la bordul avionului Boeing 777-200, au coborât ”de urgență”, dar cu genți, poșete și alte bagaje de mână pentru care ai nevoie de ceva timp să ți le recuperezi… timp care este vital pentru pasagerul în cauză.

Deci, cum e posibil ca într-o situație de o asemenea urgență, pasagerii să mai zăbovească să își recupereze și bagajele de mână, în condiții de panică, stres și chiar fum.

Mediul online a fost invadat de reacții după răspândirea fotografiilor de la fața locului și în toate, pasagerii au fost acuzați că au pus în pericol viețile celorlalți oameni de la bord, notează BBC. Mai mult chiar, se cere și o anchetă federală în acest sens.


Foto: STUART McALLISTER/TWITTER

”Mi se pare revoltător cum acești oameni și-au pus bagajele de mână mai presus de viețile celorlalți”, scrie pe Twitter Stuart McAllister, folosind și o fotografie sugestivă.

Totul cu atât mai mult cu cât British Airways le cere (și, potrivit martorilor, însoțitorii de bord au făcut-o și acum cu toate puterile) pasagerilor să îți lase toate lucrurile la bord în cazul unei situații de urgență. Dealtfel, acest aspect este subliniat și în clipul video cu măsurile de siguranță care rulează la bord înainte de decolare. Câți însă se uită la el?

Читайте также  2017 A FOST CEL MAI SIGUR AN DIN ISTORIA AVIAȚIEI


Foto: TWITTER/CLEM FANDANGO

Clem Fandango a scris, tot pe Twitter: ”Cu dracu` coboară oamenii ăștia din avion cu bagajele de mână? Ar trebui să fie arestați…”


Foto: TWITTER/PETER REOCH

O reacție similară de la un alt călător, Peter Reoch: ”o altă evacuare în timpul căreia oamenii s-au oprit să își ia bagajele. Chiar nu le înțeleg mentalitatea…”


Foto: TWITTER/CHRIS MANNO

Un pilot al altei companii, Chris Manno, a postat și el o caricatură cu pasageri care își fac selfie-uri și spune că pasagerii ”au cam încurcat prioritățile”… Desenul este însoțit de un mesaj pe cât de amuzant, pe atât de realist: ”În cazul unei evacuări de urgență, la fiecare ieșire se va afla un însoțitor de zbor cu un telefon pentru a vă face un ”selfie” și un film pentru Youtube astfel încât să nu mai fiți nevoiți să vi le faceți singuri!”

Și Administrația Federală Americană pentru Aviație (FAA) cere ca pasagerii să își lase lucrurile personale la bord în cazul unei evacuări de urgență pentru că altfel este periclitată siguranța oamenilor, însă este doar o recomandare. Pe de altă parte, FAA spune că, potrivit legii, pasagerii sunt obligați să respecte cererile membrilor echipajului.

Mark Weiss, un fost pilot al companiei American Airlines a declarat pentru BBC că asemenea situații sunt foarte periculoase într-un incident care deja este extrem de grav:

”Panica se instalează oricum în asemenea situații însă dacă mai apare și foc și fum, atunci situația se înrăutățește pentru că aerul acela din cabină devine toxic. În aceste condiții, dacă te ridici în picioare și te chinui să îți iei bagajul din compartimentul de deasupra sau dacă te apleci să ți-l recuperezi de sub scaunul din față, consumi multă energie și oxigen mai mult decât necesare pentru alte acțiuni în cazul unei evacuări iar asta îți pune viața în pericol.”

Читайте также  AEROPORTUL ”HENRI COANDĂ” ESTE DIN NOU ÎN TOP DATORITĂ CREȘTERII TRAFICULUI

”Nu doar că și consumi o bună parte din aerul respirabil”, mai adaugă Weiss, ”dar îi mai și împiedici pe alții să iasă mai repede”. În plus, aerul toxic și inhalarea fumului sunt cele două elemente care ucid cei mai mulți oameni în timpul incendiilor.

E-adevărat însă că nu poți să știi niciodată cum vei reacționa într-o asemenea situație așa că, e posibil, ca acești pasageri să nu fi avut habar că ceea ce fac este greșit și periculos, mai ales dacă nu au acordat atenția necesară clipului video cu măsurile de siguranță.

Unul dintre pasagerii aflați la bord, Jacon Steinberg, a declarat totuți pentru BBC că, în ceea ce-l privește, lucrurile au fost extrem de clare: ”Au fost cu siguranță mai multe apeluri, cineva a strigat către pasageri, să nu își ia bagajele când au început să se deschidă compartimentele de deasupra, însă nu îmi mai amintesc dacă aceste apeluri veneau de la echipaj sau de la lați pasageri”.

Și într-adevăr, se pare că membrii echipajului de bord au urlat efectiv către pasageri cât au putut să îți lase bagajele în cabină.

Pe de altă parte, o altă pasageră, Karen Bravo de 60 de ani din Las Vegas, a declarat, citată de Associated Press, că s-a întâmplat, pur și simplu, să aibă poșeta la ea și că alți pasageri aflați în partea din spate a avionului, în clasa Economy, au avut timp să își recupereze bagajele în timp ce așteptau evacuarea.

Și, dacă la ei s-a întâmplat așa, ce credeți că s-ar întâmpla într-o asemenea situație, într-un avion cu români?