Foto: AIRBUS
”Dimensiunile” pasagerilor și nu doar ale bagajelor acestora reprezintă, mai nou, principala preocupare a companiilor aeriene din întreaga lume. Airbus vine în întâmpinarea acestora și și-a brevetat o nouă invenție: băncuța ajustabilă care poate permite așezarea călătorilor în funcție de ”mărimea” lor. Astfel, producătorul de avioane a înregistrat la Biroul pentru Brevete și Mărci al Statelor Unite ceea ce a fost descris ca fiind ”scaunul re-configurabil pentru pasageri” care va permite călătoria mai confortabilă pentru 2 călători mai grași sau pentru o familie cu doi copii mai mici care în actualele condiții ar trebui să călătorească separat și nu toți laolaltă. Și, pe lângă mai mult confort, călătoria acestor pasageri ar putea fi și mai ieftină.
De altfel, în descrierile grafice depuse la solicitarea brevetului apar exact aceste două situații menționate anterior, cazul obezilor și al familiei formată din 4 persoane.
Foto: AIRBUS
Airbus menționează în cerere că scaunul ajustabil poate fi adaptat nevoilor operatorului aerian sau nevoilor unui anumit grup de călători. Când această canapea este ocupată de doar 2 pasageri, între ei poate fi coborâtă o cotieră care să-i separe. În cazul familiilor, dispare orice cotieră așa cum se observă și în desene.
În susținerea invenției, gigantul european notează: ”în mijloacele moderne de transport, mai ales în cazul avioanelor, utilizarea optimă a spațiului din cabină este de o importanță economică majoră. Configurarea cabinei, mai ales a scaunelor pentru pasageri, cum ar fi alocarea unui anumit număr de rânduri pentru Business class sau pentru Economy class, ar trebui să fie cât mai rapidă și ușor de modificat.”
Evident că totul este deocamdată doar un proiect și de la stadiul de idee până la realitate vor mai fi zburate niște milioane de mile. De asemenea, ar trebui ca și operatorii aerieni să își dorească băncuța pentru grași și să o solicite atunci când decid configurarea aeronavelor lor.
Dar pentru că problema greutății pasagerilor este una reală cu care se confruntă acum operatorii aerieni, au apărut deja companii aeriene care, pur și simplu, își cântăresc călătorii înainte de îmbarcare, cum face Uzbekistan Airlines. Ba chiar îi și taxează în plus dacă sunt prea grași așa cum e cazul Samoa Airlines.