Foto: AIR NEW ZEALAND

AirlineRatings.com, singurul site specializat în clasificarea companiilor aeriene și a produselor acestora, a făcut publică astăzi lista celor mai buni operatori aerieni din întreaga lume valabilă pentru anul următor, după o analiză minuțioasă a serviciilor oferite de aceștia.

Astfel, pentru al treilea an la rând, Air New Zealand obține prestigiosul titlu de cea mai bună companie aeriană a lumii, după ce i-a impresionat pe specialiștii airlineratings.com cu inovațiile continue în beneficiul pasagerilor, atenției față de mediu, performanțelor financiare de neegalat, securitatea operațională și devotamentul angajaților care au transformat transportatorul într-un trendsetter. Printre ultimele sale inovații se numără un sistem revoluționar de urmărire a copiilor care călătoresc singuri dar și o super-aplicație cu ajutorul căreia poți comanda o cafea care să te aștepte fix înainte de îmbarcare. Air New Zealand a mai câștigat și la capitolele ”Cea mai bună clasă Premium economy” și ”Cea mai bună clasă economy” grație configurațiilor speciale care includ celebra Skycouch (adică cele 3 scaune economy de pe un rând care se pot transforma într-o canapea pe care să dormi liniștit) și Spaceseat (posibilitatea de a înclina scaunul economy fără să îi afectezi spațiul celui din spate).

Top 10 al celor mai bune companii aeriene din lume în 2016, potrivit AirlineRatings.com, arată astfel:

1. Air New Zealand

2. Qantas

3. Etihad

4. Cathay Pacific

5. Singapore Airlines

6. Emirates

7. EVA Air

8. Virgin Atlantic/Virgin Australia

9. All Nippon Airways

10. Lufthansa

Câștigătorii celorlalte categorii sunt:

  • Cea mai bună clasă First – Etihad Airways
  • Cea mai bună clasă Business – Singapore Airlines
  • Cea mai bună companie low-cost – Virgin America (America), Scoot (Asia/Pacific), Kulula.com (Orientul mijlociu/Africa) și Norwegian (Europa)
  • Cele mai bune lounge-uri – Qantas
  • Cea mai bună mâncare la bord – Qantas
  • Cel mai bun sistem de entertainment la bord – Singapore Airlines
  • Cele mai bune echipaje de bord – Virgin Australia
  • Cele mai bune companii lung-curier – Etihad Airways (Orientul mijlociu/Africa), Cathay Pacific (Asia/Pacific), Lufthansa (Europa), Delta Airlines (America)
Читайте также  CLUJ NAPOCA-NUREMBERG ÎNCEPÂND DE ASTĂZI CU WIZZ AIR