Foto: AEROPORTUL TIMIȘOARA/FACEBOOK

În primele trei luni ale anului 2015 a fost înregistrată o creştere a numărului de pasageri cu 26%, comparativ cu anul precedent, transmite AIT într-un comunicat. Astfel, dacă în perioada ianuarie-martie 2014, 154.030 de pasageri au călătorit de pe Aeroportul Timişoara, în aceeaşi perioadă a anului 2015 au fost înregistraţi 194.145 pasageri. În anii precedenţi, o pondere importantă a traficului aerian de pasageri o reprezenta traficul de tranzit, însă începând cu 2014, pasagerii sunt preponderent originari din Timişoara şi din regiunile adiacente.

O creştere însemnată apare şi la numărul zborurilor. Dacă în primele 3 luni ale lui 2014 – 2324 de aeronave au aterizat sau decolat de la Timişoara, în 2015, numărul acestora a crescut cu 12,5%, înregistrându-se un număr de 2615 zboruri. Şi gradul de ocupare al aeronavelor a crescut, de la o medie de 66 de pasageri pe aeronavă la 74 de pasageri.

Şi traficul cargo a înregistrat o creştere de 25%: de la 466,26 tone în ianuarie-martie 2014, la 581,86 de tone primele trei luni ale acestui an.

“Creşterea numărului de pasageri nu este deloc surprinzătoare deoarece am purtat negocieri intense cu companiile aeriene să introducă noi destinaţii. Astfel, de la finele lui 2014, au fost incluse patru noi destinaţii directe de la Timişoara, spre Frankfurt, Memmingen, Bruxelles şi Bari. Deoarece din martie a mai fost inclusă o destinaţie nouă, este vorba de Torino, iar din luna mai încep şi cursele charter spre Turcia şi Grecia, suntem convinşi că această tendinţă se va păstra pe tot parcursul acestui an.”, a declarat directorul Aeroportului Internaţional Timişoara, Daniel Idolu.

Începând cu programul de vară, la Aeroportul Internaţional Timişoara au fost suplimentate frecvenţele pentru 5 destinaţii. Este vorba de Bologna, Valencia, Treviso, Londra şi Antalya.

Читайте также  O NOUĂ SESIUNE DE ANGAJĂRI PENTRU QATAR AIRWAYS, DE DATA ACEASTA LA BUCUREȘTI

Cursa de Bologna va zbura în zilele de marţi, joi şi sâmbătă cu plecare din Timişoara de la ora 21.10. Avionul cu destinaţia Londra va decola de la ora 17.40 de 5 ori pe săptămână, în fiecare zi de marţi, miercuri, joi, sâmbătă şi duminică. Cele două curse suplimentare – Bologna (ziua de marţi) şi Londra (ziua de sâmbătă) au fost posibile şi datorită anulării curselor de marţi şi sâmbătă Arad-Bergamo.

De asemenea, au fost suplimentate şi cursele spre Valencia (în zilele de luni şi vineri de la ora 17.40) şi Treviso (în zilele de marţi, joi şi sâmbătă, cu plecare de la ora 6.35).

Destinaţia Antalya – cursă charter – va avea 4 frecvenţe săptămânale cu plecare din Timişoara luni de la ora 12.00 şi 17.47, joi de la ora 12.00 şi vineri de la ora 13.45.