O hală imensă și luminoasă. Culoare bine delimitate și semnalizate corespunzător. Afișe cu instrucțiuni și avertizări la orice pas. Oameni care robotesc de zor, preocupați dar relaxați, cu zâmbetul pe buze. Curățenie de spital. Cam asta am descoperit în spațiul care găzduiește linia de asamblare finală a celui mai mare producător de elicoptere civile și militare din lume, Airbus Helicopters din Marignane, lângă Marsilia.


Aproximativ 9.000 de oameni lucrează aici în aceste uzine și alte 2-3.000 de persoane sunt implicate în procesul de producție ca și subcontractori. La nivel global însă, compania are 23.000 de angajați iar flota actuală de elicoptere aflate în serviciu include 12.000 de aparate de zbor operate de 3.000 de clienți din 150 de țări.


Foto: COSMIN STAN/NEWSAIR.RO

Aflată deja pe harta Airbus Helicopters cu un centru de reparații a elicopterelor, România va fi upgradată în curând la poziția de producător al acestor aparate.

Pregătirile pentru punerea în funcțiune a liniei de producție a elicopterelor Airbus de la Brașov sunt pe ultima sută de metri, astfel încât, în foarte scurt timp se va începe asamblarea finală a primelor aparate de zbor produse în țara noastră.


Foto: COSMIN STAN/NEWSAIR.RO

Chiar în această perioadă, peste 20 de români se află într-un program intens de pregătire la uzinele Airbus Helicopters din Marignane, lângă Marsilia. Am vizitat linia de asamblare finală din Franța, locul unde se află în practică românii care vor lucra la Brasov, și am stat de vorbă cu câțiva dintre ei. Daniel Ciucă, Radu Alexandru Oprea și Zoltan Kis se află în Franța de la începutul lunii noiembrie și spun că sunt foarte încântați de ceea ce au descoperit și au învățat aici. Trainingul lor a început cu un curs teoretic de specializare în România, continuat apoi la o școală de specialitate din Franța. Mai apoi, românii au intrat în halele de asamblare unde au urmărit îndeaproape fiecare proces din linia de producție. Fiecare angajat de la Brașov a avut un tutore francez care i-a îndrumat prin toate etapele de fabricare, atât pe parte mecanică, dar și pe parte electrică.

Читайте также  NOUA RECLAMĂ EMIRATES CU JENNIFER ANISTON, ATAC LA COMPANIILE AMERICANE (VIDEO)


DANIEL CIUCĂ, RADU ALEXANDRU OPREA ȘI ZOLTAN KIS
Foto: COSMIN STAN/NEWSAIR.RO

La sfârșitul lunii viitoare, programul lor de training se va termina iar ei se vor putea întoarce acasă pentru a începe lucrul la fabrica din România. Cei trei spun că și-au însușit know-how-ul francez dar că, cel puțin în primă fază, activitatea lor din țară va fi în continuare supervizată de specialiști francezi de la uzinele-mamă.


Foto: COSMIN STAN/NEWSAIR.RO

În valoare de 15 milioane de euro, investiția de lângă Brașov a gigantului aeronautic a beneficiat și de un ajutor de stat de 5 milioane de euro în concordanță cu reglementările europene, mi-a explicat la Marignane Guillaume Faury, CEO-ul Airbus Helicopters. El este convins că această investiție va fi una profitabilă care va crea, în primii 2-3 ani, peste 300 de locuri de muncă.


Foto: COSMIN STAN/NEWSAIR.RO

La Brașov, Airbus va produce elicopterul H215, un aparat ce face parte din familia Super Puma, destinat operațiunilor de servicii publice (de poliție, medicale etc.), transportului de persoane sau de marfă. H215 va oferi o capacitate de 19 până la 22 de persoane, cărora li se adaugă cei 2 piloți. Prețul de pornire pentru un astfel de elicopter pornește de la 13-15 milioane de euro și se poate dubla în funcție de dotările suplimentare solicitate de client.

Foto: AIRBUS HELICOPTERS

Producția unui elicopter durează aproximativ un an ceea ce i-a determinat pe oficialii Airbus Helicopters să declare că primul elicopter produs în România va fi gata de livrare spre sfârșitul anului 2017. În fabrica din Franța, cea mai mare linie de asamblare a producătorului, pot fi construite simultan 46 de elicoptere pe an. În România, ar urma să fie asamblate 15 aparate de zbor deodată. H215 va fi realizat la Brașov doar în varianta sa civilă, urmând ca modelul militar să fie în continuare construit în Franța.

Читайте также  O NOUĂ SESIUNE DE RECRUTĂRI QATAR AIRWAYS LA IAȘI


Foto: COSMIN STAN/NEWSAIR.RO

Deși s-a ferit să spună care este primul client al elicopterelor ce vor fi produse la noi, Serge Durand, directorul general al Airbus Helicopters România mi-a spus că își dorește ca măcar simbolic, primul elicopter H215 fabricat la Brașov să fie livrat statului român.