Foto: PTTCO.COM
38 de pasageri ai companiei TAROM au rămas blocaţi pe Aeroportul Internaţional din Amman, Iordania şi aşteaptă de ore bune să li se ofere o soluţie pentru a ajunge la Bucureşti. Această situaţie a apărut ca urmare a faptului că zborul TAROM RO187 Bucureşti-Amman de astăzi, 18 ianuarie, a fost redirecţionat către un alt aeroport, Marka International, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile de pe aeroportul de destinaţie Queen Alia, Amman.
Pasagerii pentru Bucureşti aşteptau deja în aeroport când au fost anunţaţi de agentul de vânzări al companiei româneşti despre faptul că zborul lor nu va mai fi efectuat.
Potrivit orarului, cursa RO188 ar fi trebuit să decoleze din Amman la ora 3:20 dimineaţa şi să ajungă la Bucureşti la ora 6:15. Pasagerii nu părăsiseră însă Iordania nici după 12 ore.
Compania TAROM explică într-un comunicat situaţia: “Având în vedere timpul de transfer al pasagerilor de la un aeroport la celălalt, precum şi procedurile de securitate anvoioase, echipajul TAROM de pe cursa RO 188 a depăşit timpul legal de odihnă. Din acest motiv aeronava s-a reîntors la Bucureşti fără pasageri la bord.”
Compania mai spune că agentul său de vânzări de pe piaţa locală, cu care TAROM are un contract comercial, se ocupă să redirecţioneze pasagerii către Bucureşti, pe alte zboruri ale altor companii. Operatorul aerian transmite că regretă situaţia creată, însă prioritatea companiei TAROM este de a oferi pasagerilor săi călătorii sigure.