Foto: WIKIPEDIA
Compania poloneză EuroLot a anunţat că suspendă lansarea zborurilor directe Varşovia-Cluj Napoca programată pentru 27 octombrie 2014, se arată într-un comunicat postat pe site-ul Aeroportului Internaţional “Avram Iancu” Cluj Napoca. Motivele anulării acestor curse au fost vânzările foarte slabe. Zborul Varşovia-Cluj Napoca-Varşovia ar fi trebuit să fie inaugurat săptămâna viitoare, conform programării iniţiale.
Karolina Bursa, purtător de cuvânt al Eurolot, a confrmat, în exclusivitate pentru NewsAir.ro că aceste zboruri au fost anulate, din motive economice. Iată, în continuare, integral, poziţia Eurolot, aşa cum a fost transmisă pentru NewsAir.ro:
“Vă confirmăm că am suspendat zborul spre Cluj Napoca. Am luat decizia să nu mai anulăm această rută nouă din motive economice. Performanţa în privinţa vânzărilor a fost sub aşteptări. Din păcate, am observat un interes foarte scăzut pentru acest zbor al pasagerilor din ambele pieţe – poloneză şi română. Mai mult decât atât, din punct de vedere financiar dar şi al numărului de pasageri, viitorul acestei rute nu era deloc promiţător. Conform reglementărilor în vigoare, pasagerii care şi-au rezervat deja bilete îşi vor primi banii înapoi.”
Cursa a fost anunţată pe data de 20 august 2014 atunci când EuroLot şi-a prezentat un plan de expansiune în Europa Centrală şi de Est. La vremea respectivă, polonezii comunicaseră că zborul spre Cluj va fi efectuat de 6 ori pe săptămână şi va oferi nenumărate posibilităţi de conexiune spre destinaţii din întreaga lume prin intermediul parteneriatului cu compania naţională LOT. De altfel, Clujul s-a aflat până de curând în motoarele de rezervări ale ambelor companii. Acum însă a dispărut de pe eurolot.com, iar la căutarea pe lot.com sistemul înregistrează o eroare. Comunicatul de lansare al acestor zboruri încă mai există pe site-ul companiei poloneze, însă deocamdată nu există niciun anunţ privind suspendarea curselor. Cert este că oraşul românesc nu se mai află în lista de destinaţii a operatorului.