Traficul de pasageri pe aeroportul din capitala Moldovei a înregistrat o nouă evoluție la sfârșitul lunii trecute – aproximativ 118.000 de persoane au tranzitat Aeroportul Iași în luna iulie, avansul fiind de 22,36 procente față de perioada similară din 2016 și 218 procente față de iulie 2015, anunță oficialii aerogării într-un comunicat. Este cea mai mare creștere raportată până în prezent, în ceea ce privește numărul călătorilor îmbarcați și debarcați pe Aeroportul Iași, într-o singură lună, mai spun ei. De asemenea, comparativ cu luna iunie, traficul în luna ce tocmai s-a încheiat este mai mare cu 16%. De la începutul anului și până în prezent, numărul total al persoanelor care au folosit serviciile Aeroportului Iași a ajuns la 623.900, diferența fiind de 43 procente față de același interval al anului 2016, se mai precizează în comunicat.

                  „Cifrele de trafic înregistrate în această perioadă arată că  Aeroportul Iași va reuși, în luna noiembrie a acestui an, să depășească, pentru prima dată,  un milion de pasageri. Fluxul crescut de călători este, în fapt, definiția unei mobilități din ce în ce mai mari, iar acest lucru se reflectă în dezvoltarea locală. Luna iulie este o perioadă de vârf în aviație– cu o lună înainte am deschis patru rute directe noi (Glasgow, Florența, Valencia și Constanța); în plus, cursele din Iași spre Munchen, Milano și Torino si-au mărit frecvența săptămânală, prezentând interes crescut, iar călătoriile cu avionul, în regim charter, spre destinații de vacanță în Grecia și Turcia, sunt foarte solicitate și în acest sezon. Iașul se menține în topul aeroporturilor regionale, raportat la numărul pasagerilor deserviți, iar finalul anului va surprinde aproximativ 1.200.000 de pasageri la Aeroportul Iași. In continuare, ținta noastră este să legăm Iașul și întreaga regiune a Moldovei de un hub mondial, cum e Amsterdam. In paralel, continuăm demersurile pentru a acoperi și alte centre importante: Frankfurt, Atena, Dublin, Billund, Varșovia sau Zagreb. Evident, ne dorim să atrage și alți operatori să investească la Iași întrucât infrastructura modernă și serviciile pe care le oferim ne-au ajutat să creștem mult în ultimii ani, Aeroportul Iasi fiind, în prezent, principalul generator de dezvoltare economică locală”, a declarat conducerea Aeroportului Internațional Iași.

Читайте также  WIZZ AIR A INAUGURAT ASTĂZI ÎNCĂ TREI ZBORURI DIN ROMÂNIA

De la Aeroportul Iași se poate călători, în prezent, spre 24 de destinații, 19 fiind internaționale, cu patru companii diferite ce operează zboruri în regim permanent