Istoria pare că se repetă! Din ce în ce mai multe voci vorbesc din nou despre probleme financiare cu care s-ar confrunta compania românească Blue Air, o companie care s-a extins anul trecut într-un ritm amețitor.

Iar astăzi, o decizie fulgerătoare a operatorului aerian vine să mai adauge un sâmbure de neîncredere în soliditatea acestei dezvoltări. În urmă cu puțin timp, compania a postat pe pagina proprie de Facebook un anunț scurt dar tulburător care pune punct unui zbor triangular ce părea că se bucură de succes și care a unit, în premieră, 3 orașe importante ale țării (Iași, Timișoara, Cluj). Practic, compania a decis să suspende aceste zboruri. Iată anunțul integral:

”Stimați pasageri,
Din cauza fricțiunilor create de către Aeroportul Internațional Traian Vuia din Timișoara suntem nevoiți să vă informăm asupra deciziei companiei Blue Air de a anula zborurile Timișoara-Iași-Cluj cu efect imediat. Este păcat că după o lungă colaborare să ajungem într-un asemenea punct, dar se pare că prezența companiilor românești pe piața din Romania deranjează din ce în ce mai tare. Operarea zborurilor pe acestă rută se suspendă începând cu data de 17 Februarie 2018.”

Aeroportul Timișoara nu a comentat încă această decizie.


CAPTURĂ FACEBOOK BLUE AIR

Din păcate însă cei care vor avea de suferit vor fi pasagerii. Ce s-a întâmplat însă la Timișoara (nu se știe deocamdată ce exact) este doar un ultim episod dintr-o serie de evenimente pe care, cu siguranță, Blue Air nu și le-a dorit. Din cauza datoriilor acumulate, compania a mai avut în ultima vreme aeronave reținute pe Aeroportul Cluj, pe Aeroportul Iași și, recent, la Nisa. De asemenea, tot pentru recuperarea datoriilor, Aeroportul Iași care era partener de nădejde pentru dezvoltarea companiei în România, a dat Blue Air în judecată. Și același operator aerian a fost dat în judecată de fostul acționar, Nelu Iordache, care își vrea marca înapoi.

Читайте также  TAROM ANUNŢĂ, ÎN SFÂRŞIT, PROGRAMUL DE IARNĂ DAR FĂRĂ NICIO NOUTATE

Să sperăm totuși că transportatorul românesc va găsi resursele să depășească această perioadă mai ales că ne dorim cu toții să vedem la anul în România Boeing-urile 737MAX pe care le-a comandat Blue Air anul trecut.