Foto: WIZZ AIR

Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est, anunţă astăzi trei noi ambasadoare de brand în România, transmite operatorul într-un comunicat. Programul WIZZ Ambassador recunoaşte excelenţa serviciilor şi orientarea către clienţi a membrilor echipajului. Dintr-un număr de 39 de candidate, mai mult de 69.000 de pasageri şi fani au votat online pentru a alege noile ambasadoare, care vor reprezenta atât tradiţia Wizz, cât şi serviciile excelente de la bordul aerononavelor.

În România, câştigătoarele sunt: Andreea Denis Filip (25 de ani) şi Ozana Timar (21), ambele din Bucureşti, şi Aniela Bozdogescu (28 de ani) din Craiova. Denis, Ozana şi Aniela vor reprezenta WIZZ şi România în reţeaua de 38 de ţări Wizz Air. Ambasadoarele îşi menţin în acelaşi timp atribuţiile lor obişnuite de la bordul aeronavei şi, de asemenea, vor fi disponibile pentru activităţi cu presa, şcoli şi alte entităţi unde ele să promoveze publicului profesia lor.


DENIS FILIP
Foto: WIZZ AIR

„Sunt încântată că am fost aleasă ambasadoare WIZZ, de către pasageri. Mi-am îndeplinit un vis din copilărie atunci când am devenit parte a echipei de bord, iar acum sunt gata de următoarea provocare: aceea de a reprezenta România, Wizz Air şi profesia mea”, declară Denis Filip.


OZANA TIMAR
Foto: WIZZ AIR

„Este o onoare pentru mine că am fost selectată ca ambasadoare WIZZ. Sunt pasionată de aviaţie şi sunt dornică să promovez profesionalismul echipajului de bord şi stilul dinamic de viaţă pe care îl trăim”, afirmă şi Ozana.


ANIELA BOZDOGESCU
Foto: WIZZ AIR

„Sunt foarte mândră că am devenit noul membru al echipei de ambasadori WIZZ. Sunt îndrăgostită de zbor încă de la prima mea cursă şi vreau să cred că îi inspir pe cei care vor să se alăture acestei industrii în viitor”, încheie Aniela.

Читайте также  SUPER OFERTA ZILEI: 20% REDUCERE LA TOATE BILETELE RYANAIR, DOAR ASTĂZI

„Însoţitorii de zbor Wizz Air împărtăşesc o adevărată pasiune pentru profesia lor şi încearcă întotdeauna să le ofere clienţilor experienţe excelente. Echipa WIZZ Ambassador este formată din cei mai buni 24 de însoţitori de zbor aleşi de către pasagerii noştri”, spune Owain Jones, Chief Corporate Officer. „Echipa de ambasadori WIZZ reprezintă brandul şi valorile Wizz în ţara lor şi participă la întâlnirile cu mass-media din regiunea în care îşi desfăşoară activitatea. Sunt toţi nişte profesionişti dedicaţi, ale căror cariere sunt demne de urmărit pe canalele de social media Wizz Air şi pe care îi putem întâlni în zborurile Wizz din fiecare zi.