Foto: NEWSAIR.RO
Se făcea că trebuia să plec urgent la Timişoara. De azi pe mâine, adică exact cum e mai rău… şi mai scump. Mi-era şi frică să mă apuc să caut bilete gândindu-mă la preţurile prohibitive ale TAROM pe zboruri interne unde deţine monopol. Mi-era şi mai groază însă să iau în calcul un tren de noapte până în celălalt capăt al ţării căci mi se părea că aş pierde jumătate din viaţă pe drum. Aşa că am început căutarea… la o primă strigare, biletul depăşea 300 de euro/persoană şi eu trebuia să iau două bilete. Era o combinaţie deosebită cu disponibilitate de locuri doar la Business Class pe zborul retur. Le-am mai învârtit, le-am mai ameţit, am combinat tot felul de zboruri şi nicicum nu obţineam un preţ mai mic de 170 de euro/persoană. Era călătoria importantă dar parcă nici nu-mi venea să dau atâţia bani! În cele din urmă, mi-a venit ideea salvatoare: milele Flying Blue. Nu am eu statut de top în programul Flying Blue dar mi-am amintit că tot mai aveam vreo 40,000 de mile strânse din călătoriile din ultima vreme, aşa că mi-am zis să încerc. Şi? Surpriză! Cele două bilete de care aveam nevoie costau fix 40,000 de mile plus taxe 49,99 euro. Nu erau chiar cele mai convenabile zboruri, dar faţă de cel puţin 300 de euro cât ar fi trebuit să dau altfel… Aşa că am ales plecarea vineri dimineaţa şi retur a doua zi după-amiaza şi nu vineri seara aşa cum mi-aş fi dorit… deh, zborul ăla era sold out! Mă rog, una peste alta, e prima dată când milele acumulate mi-au fost de un real ajutor. Cheltuieli? Aproximativ 25 euro/persoană!!!
Foto: NEWSAIR.RO
Acum, revenind la zbor… plecarea cu noaptea în cap mi-a demonstrat încă o dată că există un imens potenţial neexploatat pe cursele interne şi că e păcat că nu există concurenţă pe acest segment. Toate zborurile interne din acea dimineaţă au fost super aglomerate şi nu cred că era doar o întâmplare. Am mai zburat la Cluj Napoca, Iaşi şi Timişoara înainte şi întotdeauna zborurile erau aproape pline. De astă dată, către TSR ne-a dus un ATR 72-500 înmatriculat YR-ATI pe care nu l-am putut admira prea mult fiind întuneric şi ploaie totodată. La bord însă, lume multă, adormită (inclusiv personalul de zbor)… Totul a trecut foarte repede şi parcă nici n-am apucat să ne trezim că am şi ajuns la Timişoara. Nici măcar nu îmi mai amintesc ce gust aveau cele două mini-croissante pe care le-am primit, la fel în grabă. Noroc că băusem o cafea în aeroport. Şi aici trebuie din nou să mă bucur că, în sfârşit, avem şi pentru plecări interne un terminal decent.
Foto: NEWSAIR.RO
La întoarcere, a doua zi după-amiază, am avut timp să casc ochii puţin prin Aeroportul “Traian Vuia” Timişoara pe unde nu mai fusesem de ceva vreme. Mi-a plăcut că au făcut un terminal separat pentru zboruri interne, pe unde bătea vântul, dar nu mi-a plăcut că în terminalul de zboruri internaţionale n-aveai loc să arunci un ac. Acolo nu s-a prea schimbat mare lucru faţă de ultima vizită. Aceleaşi ghişee înghesuite pentru check-in cu cel puţin trei cozi imense pentru tot atâtea zboruri Wizz Air.
Dar am lăsat aglomeraţia de la Internaţional şi m-am prezentat frumuşel la ghişeul meu de la Interne unde nu era nimeni. Ce nu am înţeles însă este de ce nu am putut folosi de la TSR mobile check-in din moment ce accesul spre security check se face deja la TSR prin porţi automate (şi asta mi-a plăcut)? Cum am putut să scanez codul de bare de pe boarding pass-ul printat pentru a mi se deschide porţile, de ce nu aş fi putut scana codul de bare de pe mobil oare? Poate îmi răspunde cineva de la aeroport… Şi încă un lucru mişto în organizarea de la TSR… îmbarcarea se făcea de la Poarta 1 care este la etaj, singură, în condiţiile în care porţile 2 şi 3, aflate la parter imediat după security check, erau neutilizate pentru că, evident, nu mai erau şi alte zboruri interne. Partea bună în toată povestea, dincolo de urcat şi coborât scări, este că de la etaj ai vizibilitate mult mai bună a platformei. Şi cum vă spuneam că am ajuns din timp ca să mă bucur de un aeroport pe care nu-l mai văzusem demult, am avut astfel ocazia să văd cum platforma s-a aglomerat în mai puţin de 20 de minute cu 2 Airbus A320 ale Wizz Air, un ATR 42-500 al TAROM şi un Embraer E-190 al Lufthansa Regional. Din păcate, vremea nu a fost de treabă aşa că mi-a încurcat vizibilitatea cu ploaie deasă şi nori groşi.
Foto: NEWSAIR.RO
Returul către OTP cu ATR-ul înmatriculat YR-ATD a fost “mai viu” în sensul că vântul care mai bătea în rafale, din când în când, ne mai aducea aminte unde ne aflăm iar la aterizare părea chiar că ne-a dat un avertisment prin nişte zgâlţâieli serioase. În fine, am răsuflat uşuraţi când, după trei sărituri, aeronava nu s-a mai desprins de pe pistă, ba chiar piloţii au reuşit să o şi oprească. Slavă Domnului, nimeni nu a aplaudat!
Foto: NEWSAIR.RO