Odată cu intrarea în vigoare a orarului de iarnă, compania românească Blue Air și-a deschis propria bază de operare în capitala regiunii Moldova, Iași. Operatorul aerian a lansat de aici o serie de curse menite să îi consolideze poziția în această zonă unde mai are o bază la Bacău. Cele două nu se vor canibaliza una pe cealaltă ba dimpotrivă, vor fi complementare, au dat asigurări reprezentanții Blue Air.

Pe lângă prima rută internă Blue Air, Iași-București, și zboruri directe către destinații deja deservite de concurență precum Londra Luton sau Roma, compania a introdus și un zbor foarte așteptat în regiune, Iași-Paris Beauvais.

Prima cursă pe această rută a fost efectuată ieri, cu casa închisă. Reprezentanții companiei au anunțat că toate biletele pentru acest prim zbor Iași-Paris au fost vândute, iar pentru cursa retur tot de ieri, Paris-Iași, gradul de ocupare a fost de peste 90%.

Inaugurarea oficială a zborului a fost făcută ieri în noul terminal T3 al Aeroportului Internațional Iași, deschis acum o săptămână, iar Newsair.ro a luat parte la eveniment, cu sprijinul Blue Air care a asigurat transportul până la Iași. Cu această ocazie, am avut ocazia să fiu pasager și pe primele zboruri interne ale operatorului aerian, București-Iași-București. Ieri, de exemplu, în a doua zi de operare, pe cursa OB6001 București-Iași, au fost în jur de 50 de pasageri, iar la retur, pe OB6102, Iași-București, au fost 44. (Aceste cifre îi includ și pe cei 10 jurnaliști și blogeri invitați la eveniment). Cei de la Blue Air s-au declarat însă mulțumiți de nivelul de rezervări pe această rută, mai ales că, spun ei, în prima zi de operare, pe unul dintre zboruri fuseseră 90 de pasageri, și, de asemenea, astăzi, pe cursa Iași-București de dimineață erau așteptați 102 pasageri.

Читайте также  CLUJ-VARȘOVIA, DIN IANUARIE CU LOT POLISH AIRLINES

Cum a decurs inaugurarea de ieri puteți vedea în clipul de mai sus.

Cursa Iași-Paris va fi efectuată, pentru început, de două ori pe săptămână, după următorul orar:

  • luni, vineri – OB605   IAS10:00 – 12:15BVA   /   OB606   BVA13:00 – 17:00IAS


Foto: IASI AIRPORT