Aeroportul Internațional Satu Mare raportează, la rândul său, o creștere importantă în ceea ce privește traficul de pasageri înregistrat în cursul anului trecut. Astfel, potrivit cifrelor furnizate NewsAir.ro, în 2017 la Satu Mare au ajuns 60,795 de călători. Dintre aceștia, 59,633 au zburat pe curse regulate iar 1,162 pe zboruri charter. Creșterea a fost de 155,48% în 2017 față de 2016 (23,796 de pasageri), spun reprezentanții aeroportului în răspunsul transmis NewsAir.ro.
Totodată, în anul 2017 au fost înregistrate 2123 de mișcări de aeronave, cu 47,43% mai multe decât în 2016.
Tot acest trafic a fost furnizat de cele 2 zboruri regulate care sunt operate de la Satu Mare, adică zborul spre București cu TAROM și spre Londra Luton cu Wizz Air. Evident că numărul cel mai mare de pasageri a provenit de pe zborul de Londra.
Aeroportul Satu Mare se află monentan în discuții cu companii aviatice pentru deschiderea unor noi rute în anul 2018 spre destinații din Europa de Vest, au mai precizat oficialii aerogării. Tot ei au menționat că pregătesc proiectele pentru accesarea de fonduri pentru îmbunătățirea condițiilor de siguranță și securitate aeroportuară.