Foto: ECONOMICA.NET

După ce săptămâna trecută a rupt gura târgului cu bilete la 99 euro/persoană, astăzi TAROM revine cu o ofertă pentru copii, de această dată. Toţi copiii sub 12 ani care călătoresc cu un adult plătitor de bilet întreg, pe orice destinaţie externă cu plecare din România, vor beneficia de bilete cu tarif 0 (zero). TAROM va percepe însă doar taxele pentru primul copil care călătoreşte însoţit de un adult.  Data de începere a călătoriei trebuie să fie cuprinsă în intervalul 1-9 noiembrie 2014. Începând cu cel de al-doilea copil se vor aplica reducerile conform condiţiilor tarifare corespunzătoare biletului adultului.

Oferta este disponibilă la vânzare până la data de 31 octombrie 2014, doar prin agenţiile proprii TAROM şi  prin agentiile de turism acreditate, din România.

“Vacanţa de toamnă a micuţilor este un bun prilej de a călători împreună către destinaţiile pe care doriti să le vizitaţi. De aceea, ne-am gândit să vă oferim un pachet convenabil pentru toată familia, în care, unul din copii, care călătoreşte cu un adult, va beneficia de  tarif 0 (zero) pentru bilet. Vă reamintim că restul serviciilor TAROM sunt gratuite incluzând transportul bagajelor, în limita cunoscută (Economy -1 bagaj de cală de până la 23 kg + 1 bagaj de mână de până la 10 kg, Business -3 bagaje de cală de până la 23 kg/fiecare + 1 bagaj de mână de până la 10 kg. Membrilor Frequent Flyer SkyTeam: Elite Plus/Elite li se vor adăuga încă o piesă de bagaj)”****, a declarat Christian Heinzmann, Director General TAROM.

Pentru persoanele care utilizează Check-in Online, Check-in pe mobil sau aparatele de Self Check-in din aeroporturi şi care călătoresc pe cursele operate de TAROM, compania acordă 2 kg în plus la bagajul de cală ( 25 kg in loc de 23kg).

Читайте также  AIR BERLIN VĂ TRANSPORTĂ GRATUIT BRADUL DE CRĂCIUN