Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti care operează Aeroportul Internațional Henri Coandă, cel mai mare din țară, se laudă azi, în ultima zi a lui 2017, cu profturi în creștere obținute din activitatea din acest an. Aproape 390 de milioane de lei este profitul brut pe care îl raportează reprezentanții aeroportului, cu 45% mai mult față de anul trecut. Vestea ar fi una bună dacă realitatea din teren nu ar fi așa de tristă. Spun tristă pentru că aeroportul înregistrează profit de câțiva ani buni (de când traficul a luat avânt) dar pare că acești bani nu se întorc deloc acolo unde trebuie. Iar exemplele care demonstrează asta sunt simple și le simțim cu toții pe pielea noastră când trecem pein acest aeroport. Practic, deși face o grămadă de bani, cel mai mare aeroport al țării nu are nici măcar acum o parcare la standarde europene. În primul rând că parcările sunt insuficiente pentru nivelul actual de trafic și nu de puține ori se întâmplă să nu găsești locuri, mai ales la Plecări. Și în al doilea rând, sistemul actual de parcare este învechit și greoi și reprezintă o rușine pentru cea mai mare poartă aeriană a țării. Este inadmisibil, de pildă, să nu poți plăti parcarea cu cardul, ca să nu mai vorbim de jetonul penibil cu care trebui să umbli după tine în condițiile în care sistemele de recunoaștere automată a numerelor de înmatriculare sunt o realitate peste tot în lume. Dar, vai! Stai că există un proiect de modernizare și extindere a parcării dar vor mai trece multe milioane de pasageri pe aici până ca acesta să fie pus în practică.

Читайте также  AIR BERLIN – 74.000 DE PASAGERI ÎN ROMÂNIA

Pe de altă parte, o altă pată neagră pe obrazul poleit cu profituri al aeroportului este terminalul de sosiri Interne, o sală care seamănă cu o autogară de provincie ce devine neîncăpătoare la ore de vârf. Imaginați-vă cum vă luați bagajul de la singura bandă de bagaje la ora la care sosesc simultan vreo 5-6 zboruri din țară. Nicio grabă însă pentru că oricum accesul la terminal se face extrem de greoi pe o alee îngustă unde încape un singur autobuz odată.

Și nu în ultimul rând, să ne amintim și de pista numărul 2 care este în reparații de ani buni și nimeni nu se sinchisește de condițiile unui contract dubios care iată rezistă de vreme îndelungată. Practic pista nr. 2 a fost scurtată pentru că un capăt este inoperabil din cauza lucrărilor care de fapt nu au loc. Și asta se întâmplă de vreme îndelungată. Se laudă acum că au reușit să efectueze lucrări de reparații la pista nr. 1. Păi n-au avut încotro pentru că și aceasta, singura ce putea fi utilizată în condiții normale, devenise un coșmar pentru piloți.

Aceste trei motive sunt suficiente pentru ca profitul înregistrat de compania Aeroporturi București să nu reprezinte de fapt o așa mare bucurie. Interesant de văzut ar fi și unde ajung de fapt aceste profituri că în îmbunătățirea condițiilor și serviciilor oferite de aeroport sigur nu.

Dar iată mai jos, comunicatul integral transmis astăzi de compania Aeroporturi București:
Compania Naţională Aeroporturi Bucureştia înregistrat, în anul 2017, venituri totale de 1,08 miliarde lei, cu 8,3% mai mult faţă de anul trecut. Acest rezultat s-a datorat în primul rând veniturilor din exploatare obținute în urma creșterii traficului aerian de pasageri, dar și a acțiunilor de eficientizare a activității aeroportuare, întreprinse începând cu al doilea trimestru al acestui an: fluidizarea fluxurilor de pasageri la sosiri și plecări; optimizarea controlului de securitate al pasagerilor și bagajelor de mână; extinderea la două benzi a fluxului auto de ieșire din aeroport.

Читайте также  WIZZ AIR AMÂNĂ RELUAREA ZBORURILOR DE LA CRAIOVA

”În acest an, am realizat unul dintre proiectele de importanță majoră pentru reabilitarea infrastructurii Aeroportului Internațional Henri Coandă București: lucrările de întreținere și reparații la structura rutieră a pistei de decolare/aterizare nr. 1 și la căile de rulare a aeronavelor. Lucrările au totalizat o suprafață de 67.228 mp, din care 39.483 mp la pista nr. 1 și alți 27.745 mp la platforme și la căile de rulare a avioanelor”, a menționat Bogdan Mîndrescu, directorul general al Companiei Naționale Aeroporturi București.

Corelat majorării semnificative de venituri și printr-o administrăre mai eficientă a resurselor financiare, CNAB a obținut în 2017 un profit brut de 389,7 milioane leicu 45% mai mult față de anul trecut. 

”Compania Națională Aeroporturi București înregistrează o creștere solidă și sustenabilă, prioritatea managementului CNAB fiind asigurarea condițiilor optime pentru această dezvoltare, cu preocupare majoră pentru menținerea celor mai stricte standarde de siguranță și securitate a pasagerilor și operațiunilor aeriene pe aeroporturile din Capitală”, a precizat Bogdan Mîndrescu.

Recent, în luna decembrie, Compania Națională Aeroporturi București a primit confirmarea că respectă standardele europene de siguranță în domeniul aviației, fiind autorizată să opereze Aeroportul Internațional Henri Coandă București și Aeroportul Internațional București Băneasa Aurel Vlaicu, în conformitate cu cele mai recente norme ale Uniunii Europene. Certificarea acordată CNAB autorizează Aeroportul Internațional Henri Coandă București să opereze în siguranță, fără restricții, inclusiv aeronave de tip long – courrier, care pot realiza zboruri transatlantice.