Foto: WIKIPEDIA

Un nou operator aerian intră în bătălia pentru pasagerii care vor să zboare între Madrid și București. Iberia Express, subsidiară low-cost a companiei spaniole Iberia, membră a IAG (International Airlines Group), a anunțat că va introduce zboruri București-Madrid începând din 20 iunie 2016. Cursele vor fi efectuate de două ori pe săptămână, potrivit Airline Route, conform următorului program de zbor:

  • luni, vineri – IB3656   MAD23:35 – 04:25OTP(+1)
  • marți, sâmbătă – IB3657   OTP05:05 – 07:55 MAD

De remarcat că zborul de la Madrid spre capitala României va fi un zbor de noapte cu un orar asemănător curselor operate de compania Vueling, care face de asemenea parte din IAG. Se pare chiar că această cursă va înlocui, de fapt, zborul companiei Vueling vara viitoare. În căutările pe care le-am făcut pe site-ul vueling.com, acel zbor nu este deocamdată disponibil pentru rezervări. Pe site-ul Iberia Express însă puteți deja rezerva bilete pentru noua cursă. Vueling zbura în fiecare vară, direct, între cele două capitale însă acum, nu oferă pe site decât zboruri cu conexiune prin Barcelona.

Iberia Express va avea concurență serioasă pe această relație dacă ne gândim că între București și Madrdid zboară deja, intens, TAROM, Blue Air, Wizz Air și Ryanair.

Читайте также  O NOUĂ CREȘTERE RECORD DE TRAFIC PE AEROPORTUL IAȘI