Foto: BLUE AIR

Compania smart flying Blue Air se va extinde în vestul țării și va lansa operațiuni proprii pe Aeroportul Internațional Ordaea. Informația a fost făcută publică astăzi de reprezentanții aeroportului orădean pe pagina de Facebook a aerogării. Potrivit bihon.ro, directorul general al Blue Air, Gheorghe Răcaru, care a participat la o întâlnire a autorităților locale cu reprezentanți ai agențiilor de turism și ai companiilor aeriene, a declarat că operatorul aerian românesc va lansa în vară un zbor direct spre Torino. De asemenea, potrivit șefului Blue Air citat de bihon.ro, zborul va fi efectuat de cel puțin două ori pe săptămână.

Deocamdată nu s-a anunțat o dată certă de începere a acestor operațiuni. Dealtfel, nici pe site-ul companiei aeriene nu au fost încărcate zboruri cu plecare din Oradea.

Читайте также  CLUJ-DUBAI, O RUTĂ MULT AȘTEPTATĂ, DIN DECEMBRIE CU WIZZ AIR