Foto: BLUE AIR

Având în vedere că aeroportul National Bruxelles – Zaventem rămâne închis și astăzi, compania aeriană Blue Air a decis totuși să efectueze zborul București-Bruxelles-București programat după-amiază. Cursa va fi însă redirecționată către Liege, aeroport aflat la 80 km de Bruxelles. Zborurile OB123/124 vor fi operate după următorul orar:

0B123 17:05 Bucuresti – 19:00 Liege

0B124 19:45 Liege – 23:30 Bucuresti

Blue Air anunță că pasagerii vor fi transferați gratuit cu autocarul între Bruxelles – Gare du Nord și Aeroportul Liege. Toți călătorii sunt rugați să se prezinte cu 3 ore înainte de zbor la punctul de întâlnire din Bruxelles – stația de autocare dedicată din Gare du Nord. Transferul cu autocarul va fi asigurat către Bruxelles – Gare du Nord și pasagerilor care vor ateriza la Liege.

Vă reamintesc că, pe de altă parte, zborurile TAROM la/de la Bruxelles sunt anulate astăzi.

Читайте также  BLUE AIR A AJUNS DEJA LA DOUĂ MILIOANE DE PASAGERI ÎN 2015