Foto: WIKIMEDIA
Singura companie românească low cost, Blue Air, îşi va deschide luna aceasta prima bază din afara ţării, pe Aeroportul Torino Caselle din Italia, potrivit unui comunicat transmis presei din peninsulă. Este un nou pas al operatorului român de a-şi dezvolta operaţiunile care se derulează, în prezent, exclusiv de pe baze din România.
Începând din 26 octombrie, Blue Air va opera zboruri regulate pe ruta Torino-Catania cu o aeronavă Boeing 737 ce va fi bazată la Torino Caselle. Anunţul a fost făcut de directorul general al Blue Air, GHeorghe Răcaru, şi de reprezentanţii companiei SAGAT, cea care administrează Aeroportul Torino.
Zborul Torino-Catania va fi efectuat de 6 ori pe săptămână. Catania va fi doar prima destinaţie din reţeaua de rute pe care Blue Air o va dezvolta de la Torino.
“După aproape 10 ani de activitate şi 11 milioane de pasageri transportaţi, Blue Air inaugurează luna aceasta, prima bază operativă din Italia, lucru posibil datorită sprijinului reprezentanţilor aeroportului Torino cărora le mulţumim. Sunt sigur că împreună vom putea dezvolta zboruri către mai multe destinaţii. Pentru Blue Air, Italia reprezintă principala destinaţie a majorităţii zborurilor din/spre România. Acum, graţie colaborării cu SAGAT, Blue Air este onorată să anunţe prima legătură aeriană pe care o efectuează între două oraşe italiene, Torino şi Catania”, a declarat Gheorghe Răcaru, directorul general al Blue Air, conform unui comunicat de presă al companiei aeriene.
De asemenea, Roberto Barbieri, administratorul delegat al SAGAT, a declarat: “Suntem foarte bucuroşi să urăm bun-venit la aeroportul nostru companiei Blue Air, o companie dinamică ce a ştiut să fructifice oportunitatea de a opera pe o rută atât de importantă precum Torino-Catania, venind cu tarife cu adevărat competitive. Aeronava ce va fi bazată la Torino demonstrează angajamentul puternic al Blue Air faţă de aeroportul nostru şi lucrăm intens pentru a dezvolta împreună reţeaua de destinaţii.”
Zborurile Torino-Catania vor fi încărcate în motorul de rezervări al Blue Air astăzi conform reprezentanţilor companiei. În prezent, pe ruta Torino-Catania mai zboară regulat companiile Ryanair şi Alitalia.