Foto: BLUE AIR

Parcurgând cu succes auditul IOSA, Blue Air este acum înregistrat IOSA, anunță transportatorul într-un comunicat de presă. Compania românească devina una dintre cele doar 403 companii din lume certificate IOSA.

IOSA este programul de evaluare acceptat și recunoscut internațional, creat să analizeze managementul operațional și procedurile de control ale unei companii aeriene.

Pe parcursul auditului, care implică verificarea a peste 900 de standarde și bune practici recomandate, sunt analizate următoarele departamente: zbor, control operațional și dispeceratul de zbor, departamentul de inginerie și întreținere, operațiunile la bordul aeronavelor executate de însoțitorii de bord, operațiunile la sol, departamentul cargo și securitate.

Gheorghe Răcaru, director general Blue Air a declarat cu ocazia acestei realizări: „Suntem încântați să putem spune că azi suntem înregistrați IOSA. Auditul IOSA a fost un proces lung și merituos care a avut ca rezultat creșterea siguranței și alinierea operațională la standardele recunoscute și acceptate internațional. Prin urmare suntem angajați să asigurăm excelența în operare pentru pasagerii noștri”.

Vicepreședintele regional pentru Europa al organismului care a acordat această certificare, Rafael Schvartzman, a declarat, de asemenea: “IOSA este un sistem de evaluare recunoscut și acceptat la nivel mondial, creat să analizeze managementul operațional și procedurile de control ale unei companii. Înregistrarea IOSA solicită o muncă asiduă din partea personalului și implică alocarea unei cantități mari de resurse și timp. Aș vrea să felicit Blue Air pentru că a realizat cu succes obținerea înregistrării IOSA.”

Читайте также  UN AVION BLUE AIR A IEȘIT DE PE PISTĂ LA CLUJ