Clujul se apropie cu pași repezi să atingă un nou prag psihologic și anume 3 milioane de pasageri. Chiar dacă se dorise bifată această realizare încă din 2017 iată că n-a fost să fie. Astfel, potrivit cifrelor oficiale furnizate NewsAir.ro de către reprezentanții aeroportului, anul trecut prin Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” au trecut 2.688.388 pasageri. Numărul total de pasageri pentru cursele regulate este de 2.598.157 pasageri iar numărul total de pasageri înregistrați pe cursele  neregulate este de  90.231 pasageri. Dintre aceștia ultimii, 82.695 de călători au zburat cu curse charter în creștere cu aproape 15.000 față de anul 2016.

Procentual, față de anul anterior, numărul total de pasageri la Cluj a crescut cu 42,98%, susțin reprezentanții AICJ.

Numărul de mișcări de aeronave pe tot anul 2017 a fost de 24.476, în creștere cu 32% comparativ cu anul anterior când s-au înregistrat un număr de 18.570 mișcari.

Totodată, anul trecut, de la Cluj au fost operate zboruri către 47 de destinații din 20 de țări.

Cele mai populare 10 destinații în anul 2017, după numărul de pasageri, au fost următoarele:

  • București Otopeni – 492.381 pasageri
  • Londra Luton – 326.883 pasageri
  • Munchen – 160.882 pasageri
  • Milano Bergamo – 104.259 pasageri
  • Paris Beauvais – 96.848 pasageri
  • Barcelona – 92.833 pasageri
  • Bologna – 72.725 pasageri
  • Roma Ciampino – 68.335 pasageri
  • Dortmund – 66.734 pasageri
  • Madrid – 62.282 pasageri

Anul 2018 este anul în care s-a anunțat deschiderea a două rute noi către Atena cu compania elenă Aegean Airlines și cu compania WizzAir, mai spun reprezentanții AICJ în răspunsul transmis NewsAir.ro. De asemenea, adaugă ei, anul acesta se vor finaliza lucrările la modernizarea terminalului plecări- zona regrupare prin extinderea cu aproximativ 1.245 mp a acestei zone și adăugarea a două noi porți de îmbarcare aferente zborurilor internaționale.

Читайте также  AIR FRANCE INTRODUCE AL PATRULEA ZBOR ZILNIC PARIS-BUCUREȘTI

În perioada 2018-2022 se intenționează inițierea unor noi proiecte de dezvoltare a infrastructurii ce privesc suprafețele de mișcare și terminalele de pasageri. Aceste proiecte vizează următoarele obiective de investiții: extinderea pistei de decolare-aterizare, a platformelor de staționare, construirea unui nou terminal de pasageri, a unui terminal cargo aeroport, a unei clădiri PSI și a unei căi de rulare paralelă cu pista.