Foto: DW.DE
Informațiile obținute până acum de cei care investighează cauzele prăbușirii avionului TransAsia Airways în Taiwan arată faptul că ambele motoare ale aeronavei s-ar fi oprit înainte de prăbușire.
Aparatul de zbor ATR 72-600 care efectua cursa de la Taipei Songshan către insula Kinmen nu a mai avut propulsie cu exact un minut și 7 secunde înainte de a se prăbuși în râul Keelung.
Scafandrii care au verificat fuselajul scufundat al aeronavei au descoperit de altfel unul dintre piloți ținând strâns manșa avionului.
Potrivit CNN, care citează oficiali ai Consiliului de siguranață a aviației din Taiwan care au susținut o conferință de presă, semnalul de avertizare privind oprirea unui motor s-a declanșat de cinci ori, după doar 37 de secunde de la decolare, conform înregistratoarelor de bord. Alarmele s-au auzit evident, după ce primul motor s-a oprit însă imediat după aceea, conform înregistrării discuțiilor de la bord, cei doi piloți au vorbit despre oprirea voluntară a celui de-al doilea motor în scopul de încerca apoi repornirea ambelor. Ulterior, cei doi au transmis mesajul “Mayday” și au încercat, fără succes, să repornească motorul pe care plănuiau să îl oprească. Investigatorii iau chiar în calcul varianta ca piloții să fi oprit din greșeală acest motor. Este evident însă că toate aceste informații sunt preliminare iar interpretarea acestora trebuie făcută în directă corelare cu datele tehnice ce vor fi obținute după examinarea motoarelor.
Comandantul Liao și co-pilotul său au fost, pe de altă parte, transformați în eroi în Taiwan întrucât au reușit, în ciuda dificultăților tehnice, să manevreze avionul așa încât acesta să nu se prăbușească peste zgârie norii sau clădirile de apartamente din Taipei.
Autoritățile consideră că fără aceste eforturi ale lor, pierderile de vieți omenești ar fi fost mult mai multe.
35 dintre cei 58 de oameni aflați la bordul cursei GE235 prăbușită acum două zile au murit, iar alți 8 sunt în continuare dispăruți. Pe de altă parte, 15, printre care și doi copii, au supraviețuit accidentului.