Astăzi este o zi istorică! Este ziua care marchează 10 ani de la un nou moment care a revoluționat industria aviatică modernă. În urmă cu exact un deceniu, a pornit în primul său zbor un gigant al cerului care avea să cucerească în foarte scurt timp milioane de fani în întreaga lume. Airbus A380, cel mai mare avion de pasageri din lume, a devenit foarte repede preferatul tuturor, atât al călătorilor, cât și al companiilor aeriene cărora le aduce venituri considerabile pe care nu le-ar fi putut obține cu un alt tip de aparat de zbor.

Inconfundabil oriunde s-ar afla, super-jumbo A380 are o ținută impunătoare și a ajuns să impresioneze pe tot mai multe aeroporturi în ultimii 10 ani de când zboară în serviciul comercial. Aproape 3 milioane de călători se bucură de serviciile sale în fiecare lună, pe cele circa 200 de zboruri zilnice operate de cei 13 transportatori care îl au în flotă. Numărul acestor companii va crește, în curând la 18, având în vedere cele 317 comenzi totale pentru acest tip de aparat înregistrate de Airbus.

În prezent, Emirates este cel mai mare operator de Airbus A380 având în flotă nu mai puțin de 60 de aparate (ultimul primit chiar luna aceasta) și comandate încă 80. Ceilalți transportatori care și-au pus livery-ul pe A380 sunt Air France, Asiana Airlines, British Airways, China Southern Airlines, Etihad, Korean Air, Lufthansa, Malaysia Airlines, Qantas, Qatar Airways, Singapore Airlines și Thai Airways International.

 Iar  cei de la Airbus nu mai contenesc cu laudele și spun că, în comparație cu cel mai apropiat competitor, A380 poate zbura pe o distanță mai mare, folosește piste mai scurte și aduce mai multe venituri cu un plus de 50% de scaune, toate acestea în timp ce este și mai silențios, atât în interior, cât și în exterior.

Читайте также  BREAKING NEWS! AVION GERMANWINGS PRĂBUȘIT ÎN ALPII FRANCEZI

Despre călătoria mea cu A380 Emirates puteți citi aici.


Foto: AIRBUS