Foto: AEROPORTUL INTERNAȚIONAL ”TRAIAN VUIA” TIMIȘOARA
În primele 4 luni ale acestui an, aproape 270.000 de pasageri au tranzitat Aeroportul Internaţional Timişoara Traian Vuia, cu 28% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, anunță reprezentanții aerogării într-un comunicat.
Ca număr de pasageri, destinaţia Munchen se situează pe primul loc cu 50.596 pasageri, reprezentând 18% din numărul total. Pe locul al doilea se află Bucureşti, cu 48.853 de pasageri care au călătorit înspre capitală sau din Bucureşti la Timişoara. În clasament urmează Bergamo – cu 22.812 pasageri şi Londra – cu 21.353 pasageri.
Cele mai multe călătorii s-au înregistrat în primele patru luni ale anului înspre destinaţii din Germania (30% din totalul pasagerilor), Italia (26%) şi România (18%).
În perioada ianuarie-aprilie, ruta Munchen-Timişoara şi retur a fost operată de 21 de ori pe săptămână; ruta Bucureşti-Timişoara şi retur – 28 de frecvenţe pe săptămână; Bergamo – 4 zboruri săptămânale şi Londra – 5 frecvenţe/săptămână. Din luna iunie, ruta Bergamo-Timişoara-Bergamo va fi asigurată de 6 curse pe săptămână.
Cursele cu cel mai mare grad de ocupare au fost cele care au operat cursele la şi dinspre Londra, Madrid şi Valencia, locurile fiind ocupate în proporţie de 81%. Pe următoarea poziţie în clasament se situează aeronavele care au decolat şi au aterizat de la Paris cu o medie de ocupare de 80%, urmate de cele care au avut destinaţia Barcelona (79%), Bruxelles (78%) şi Dortmund (77%).
Din această săptămână, la Timișoara au început cursele charter spre Creta – Heraklion (de marţi, 26 mai) şi Rhodos (de vineri, 29 mai), iar din luna iunie vor începe zborurile spre Antalya (din 1 iunie), Zakynthos (din 8 iunie) şi Skiathos (din 21 iunie).
Faptul că cei mai mulți pasageri au ales călătorii spre Munchen, de la Timișoara, nu demonstrează decât că există o nevoie foarte mare de curse directe către hub-uri importante din Europa care să asigure mai departe legături long-haul. Aceasta ar fi fost o soluție foarte bună pentru TAROM, să lege principalele orașe din țară de aeroporturi mari ale alianței Sky Team din care face parte (măcar Paris și Amsterdam), astfel încât călătorii să aibă acces ulterior la rețeaua de zboruri intercontinentale. Și în acest fel, ar fi fost evitată și instaurarea în poziție de monopol a gigantului Lufthansa care profită la maximum că este singură în postură de feeder de pe aeroporturile mari românești.